VÂLCEA. ATENŢIE! Poliţia Economică a plecat în controale! Amenzi de peste 120.000 de lei!

În pragul Sărbătorilor de Iarnă, Poliţia Economică din cadrul IPJ Vâlcea a plecat în controale la agenţii economici vâlceni, scopul lor fiind acela de a preveni și a combate evaziunea fiscală, comerțul ilicit. Până acum au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 122.000 de lei, însă verificările vor continua.

Interesant este dacă, în periplul lor prin judeţ, poliţiştii economici vâlceni „se vor împiedica” şi de marile supermarket-uri şi marile retailuri care fac jocurile pe piaţa economică din Vâlcea sau îi vor verifica doar pe micii comercianţi autohtoni.

„Polițiștii au efectuat controale pe raza întregului județ, fiind vizați și agenții economici cu sediul situat în apropierea unităților școlare, aplicându-se 42 de sancțiuni contravenționale de peste 122.000 de lei. În urma controalelor, au fost constatate trei infracțiuni de evaziune fiscală, în domeniul proprietății intelectuale și cel al drepturilor de autor.

Polițiștii au confiscat, de asemenea, 33 de mc de material lemnos, de 10.000 de lei și produse agroalimentare de 1.600 de lei. În dosarele penale aflate în instrumentare, au fost dispuse măsuri asiguratorii de 535.000 de lei, polițiștii efectuând în continuare cercetări.

La acțiuni au participat și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Direcției de Sănătate Publică Vâlcea” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like