Urmare a unui filmulet promovat de o televiziune locala si a unor reactii aparute in unele retele de socializare, a unor reactii din partea
Month: august 2019
Peste 100 de vâlceni beneficiază de pensionare anticipată datorită deputatului Neață
La doi ani de când a fost promulgată, Legea 144/2017 își face simțite beneficiile pentru vâlceni. Este vorba de legea pentru care s-a luptat
7 bărbați care au obligat tinere din Vâlcea să se prostitueze, trimiși acasă de judecători
Nu mai puțin de 35 de tinere din Vâlcea, Galaţi, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Timişoara și Vaslui au fost forțate să se prostitueze de 7
Au mai rămas 3 zile în care puteți comanda Must de la Jidvei
Perioada de preluare a comenzilor în cadrul campaniei „Must de la Jidvei” se apropie de final, acestea mai putând fi înregistrate până la data de 31 august
FOTO. Autobuz alimentat cu gaz natural comprimat pus în circulație la Râmnicu Vâlcea
ETA SA, compania de transport public de persoane având drept unic acţionar Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pus recent în circulaţie un nou autobuz alimentat
Senatorul Bulacu ,,s-a împănat” cu o minciună. Demonstrația că a fost făcut locotenent-colonel
Senatorul liberal Romulus Bulacu, deranjat de unele informații apărute în mediul online referitoare la faptul că a fost făcut ilegal colonel, a dat o
FOTO – VIDEO. Un nou accident grav pe scările rulante din centrul Râmnicului
Scările rulante de la pasajul subteran din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea fac o nouă victimă. În urmă cu puțin timp, o femeie în vârstă
3Sud-Est cântă la Zilele comunei Bujoreni
Timp de două zile, comuna Bujoreni va fi în sărbătoare. La sfârșitul acestei săptămâni, primarul Gheorghe Gîngu a pregătit multe surprize pentru concetățenii săi.
INFORMARE DE PRESĂ: Activitate intensă la Apavil ”Centru Vest”
APAVIL SA – Centrul Exploatare Vest a desfăşurat în perioada 17 – 23 august 2019, o serie de activităţi în întreaga arie de operare. AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe
VÂLCEA: O femeie și fiul ei, snopiți în bătaie de un individ
Polițiștii vâlceni au intervenit ieri într-un nou caz de violență în familie. O mamă și fiul său minor au fost snopiți în bătaie chiar