Săptămânile trecute, așa cum v-am informat în momentele respective, angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) Vâlcea au desfășurat aproape în fiecare zi lucrări pe câte patru-cinci (poate și șase) sectoare de drum național din județul nostru. Rare au fost zilele lucrătoare în care, și din cauza ploilor, restricțiile au vizat circulația pe numai două sau trei drumuri naționale.
Ei bine, astăzi, 29 aprilie 2024, drumarii au programate lucrări pe un singur tronson. Astfel, în funcție de condițiile meteo, se va lucra pe sectorul de Drum Național 7 CC (km 2+000 – km 4+000), pe raza localităților Jiblea – Păușa din Călimănești. Aici se vor desfășura lucrări de rânguire versanți, între orele 09.00 – 15.30. Circulația rutieră se închide/ deschide în reprize de maximum 20 minute, fiind dirijată prin piloți de circulație.