La Drăgășani, se extinde rețeaua de gaze naturale cu un kilometru

Printre lucrările importante care sunt programate a se desfășura în această primăvară în Drăgășani, se află și extinderea rețelei de gaze naturale. De această dată, conform proiectului, administrația locală, condusă de edilul Cristian Nedelcu, are în vedere extinderea rețelei din zona de sud a municipiului, mai exact în cartierul Zlătărei. Este o lucrare importantă pentru drăgășănenii care locuiesc în această parte a orașului (între strada Vișinilor și strada Școlii), pentru că, nu peste multă vreme, și ei își vor putea racorda locuințele la rețeaua de gaze naturale. Cum se cunoaște, această utilitate, printre beneficiile practice pe care le aduce pentru o gospodărie, are și rolul de a ridica prețurile proprietăților imobiliare.


„Începând de luni, 26 februarie 2024, au început lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale în cartierul Zlătărei. În această zonă a orașului, rețeaua de gaze naturale va fi extinsă pe o distanță de aproximativ un kilometru. Este o investiție importantă pentru municipiul nostru pentru că, după ce va fi finalizată, se vor putea conecta la rețeaua de gaze naturale și cetățenii care se află între strada Vișinilor și strada Școlii”, a declarat Cristian Nedelcu, primarul muncipiului Drăgășani.

You May Also Like