SCANDAL la alegerea VICEPRIMARULUI din BUJORENI

 

Un nou primar, un nou Consiliu Local, dar acelaşi scandal în comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea. De ani de zile, în această localitate toată lumea se ceartă cu toată lumea, ilegalităţile se comit pe bandă rulantă şi nimeni nu ia atitudine.

Poate că mulţi se aşteptau ca odată cu venirea primarului Gheorghe Udubae, apele să se calmeze şi să existe o atmosferă propice în Primăria Bujoreni pentru a face performanţă administrativă. Dar, de unde!? Chiar la prima şedinţă a Consiliului Local, cea de constituire, aleşi locali s-au certat ca la uşa cortului.

După ce Udubae şi consilierii au depus jurământul, când să se aleagă un viceprimar s-a declanşat nebunia. Asta pentru că, trei partide au venit cu câte o propunere: Gheorghe Gîngu – PSD, Ion Raicu – PMP şi Gheorghe Sima – PNL, iar până la urmă niciunul nu a avut câştig de cauză. Înainte să se treacă la vot aleşii PNL, PRU şi PMP au ieşit din sala de şedinţe şi nu s-a mai putut vota, din cauza lipsei de cvorum.

Evident că şi-au strigat vrute şi nevrute, s-au contrat şi au transformat o şedinţă solemnă într-o mizerie de nedescris. Cei de la PRU au fost de acord, în principiu, să susţină un vice din partea PSD-ului, însă nu au vrut să-şi dea votul până când nu vor primi ceva în schimb. Mai exact, Brăgău şi ai lui cer viceprimar la Sălătrucel, în schimbul celui de la Bujoreni şi deşi aveau promisiuni în acest sens, ei au ales să nu voteze până când nu au certitudini. Mai mult, din câte se pare PRU are probleme în ceea ce-l priveşte pe unul din consilierii locali de pe listă. Este vorba despre Octavian Truşcă, care este angajat la filiala unei banci in Ramnicu Valcea şi a fost chemat la Comisia de Disciplină a unităţii bancare de la Bucureşti să dea explicaţii pentru candidatura sa şi implicarea în politică. Cei de la PRU ar fi afirmat că, în cazul în care Truşcă va fi concediat, atunci îl vor propune pentru funcţia de viceprimar.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.