EXCLUSIV! Vezi declarația maicii starețe după jaful de la Mănăstirea Dintr-un Lemn!

Jaful din seara de 10 februarie 2024, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, încă are ecouri. Maica stareță Emanuela Oprea a făcut declarații în exclusivitate pentru Gazeta Vâlceană. Menționăm că stareța nu dorește să spună câți bani au fost furați și încearcă să minimalizeze pierderile, declarând că nu lipsesc foarte mulți. Surse din zonă susțin, totuși, că ar fi vorba despre o sumă consistentă.

La câteva zile după acest incident, maica stareță Emanuela Oprea, nu mai pare speriată de hoți, dar spune că se vor lua măsurile de securitate în plus.
„De acum încolo, vom fi mai atenți. Vreau să vă spun că de când sunt aici nu am pomenit așa ceva. Nu știm cine a fost, probabil niște minți înfierbântate, poate niște drogați… Totul s-a întâmplat în jurul orei 19:00. Au spart ușa, au intrat în casă și au intrat în patru chilii. Au răsturnat lucruri, au tot căutat, dar mare lucru nu au găsit. În afara unei mici sume pe care una din maici o ținea pentru nevoile mănăstirii. Acum, vom schimba ușa și ne vom păzi mai mult. Dăm slavă lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat ceva mai rău”, a spus maica stareță.

Firul evenimentelor îl puteți citi din comunicatul IPJ Vâlcea, pe care îl redăm mai jos.
„La data de 10 februarie 2024, în jurul orei 19.30, prin apel 112, IPJ Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19.00, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unui lăcaș de cult din comuna Frâncești, de unde ar fi sustras o sumă de bani. La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză, la nivelul Poliției Orașului Băbeni, fiind deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul creat urmează a fi stabilit. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea identificării presupușilor autori ai faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”.

Știrea inițială a apărut în Vâlcea Info și poate fi găsită folosind link-ul:
https://valceainfo.ro/2024/02/12/exclusiv-jaf-la-manastirea-dintr-un-lemn-duminica-seara-mobilizare-pana-la-nivel-de-igpr/

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like