Sub coordonarea Serviciului Rutier Vâlcea, în noaptea de 9 spre 10 martie 2024, a fost desfășurată o acțiune la nivel județean, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. Au fost legitimate 173 persoane și verificate 160 de vehicule, iar 152 de conducători de vehicule au fost testați pentru consum de alcool și droguri.
„Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 29.150 de lei, conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, cinci permise de conducere, din care trei pentru conducere sub influența alcoolului și două pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare. În cadrul activităților, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației. Astfel de activități vor continua în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră”, a informat IPJ Vâlcea.
10 martie 2024