MASCAŢII din VÂLCEA au ajutat la destructurarea unei GRUPĂRI de PROXENEŢI

În dimineaţa zilei de marţi, 4 iulie 2017, luptătorii din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Vâlcea, Argeş şi Dâmbovița au efectutat nu mai puţin de 32 de percheziţii domiciliare la locuințele unor suspecţi de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Cauza a fost instrumentată de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș – Poliției Municipiului Curtea de Argeș, iar descinderile au avut loc pe raza județului Argeș și în municipiului București, ei încercând să probeze activitatea infracţională a 25 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2017, prin folosirea modului de operare LOVERBOY, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în state ale Uniunii Europene.

Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați creau aparența unei relații intime cu victimele, cărora le promiteau chiar și întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția. Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obținut peste 1.000.000 de euro.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R.

La acțiune participă luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Argeș, Dâmbovița și Vâlcea și din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R.” – se arată într-un comunicat al IGPR.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.