Vâlceancă de 47 de ani, rănită azi-noapte în județul Argeș

În noaptea de 2 spre 3 aprilie 2024, pe Drumul Național 65, pe raza comunei Lunca Corbului, s-a produs o tamponare violentă între două autovehicule.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65, din direcția Slatina către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 29 de ani, domiciliată București.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 44 de ani, rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unei pasagere de 37 de ani din autoturismul condus de aceasta, precum și vătămarea corporală a altor trei pasageri, de 47 de ani, din județul Vâlcea, de 47 de ani, respectiv 37 de ani, din județul Olt, din primul autoturism.

„Având în vedere starea medicală, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru conducătoarea auto, rezultatul testării cu etilotestul, a fost zero. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care accidentul s-a produs”, a anunțat IPJ Argeș.

You May Also Like