Chimcomplex poate fi un important exportator pentru Ucraina

Târgul ReBuild Ukraine organizat la Romexpo – București a fost o ocazie bună pentru Chimcomplex să-i întâlnească pe potențialii clienți din Ucraina. Compania din Borzești care a preluat combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea poate fi un principal exportator de produse chimice atunci când va începe procesul de reconstrucție al Ucrainei, post – război. Până atunci, este necesar ca părțile să se întâlnească și să-și prezinte reciproc ofertele. Redăm integral comunicatul Chimcomplex despre acest eveniment. 

Experiența noastră în calitate de participanți la Târgul ReBuild Ukraine, în cadrul Pavilionului Național al României, a fost o ocazie deosebită să interacționăm direct cu clienții din Ucraina, să înțelegem mai bine nevoile lor și să prezentăm produsele Chimcomplex S.A. Borzesti.

Esența evenimentului s-a concentrat pe crearea unei comunități dedicate reconstrucției Ucrainei și promovarea unui dialog pentru schimbarea în bine.

Am purtat discuții relevante despre specificitățile pieței din Ucraina, având în vedere primele experiențe și provocările legate de reconstrucția unor obiective strategice. Am explorat, de asemenea, cererea de materiale și soluții, strategiile guvernului privind reconstrucția, precum și inițiativele și programele de sprijin și finanțare, inclusiv Ukraine Facility cu un buget de 50 de miliarde de euro.

Interacțiunile noastre cu antreprenorii, producătorii de materiale de construcții și alte echipamente, precum și cu reprezentanții autorităților din Ucraina și alte țări ale UE, ne-au oferit o perspectivă detaliată asupra situației.

Mulțumim Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior și Ambasadei României în Republica Polonă pentru sprijinul acordat și pentru contribuția lor în promovarea Chimcomplex S.A. Borzesti la acest eveniment.

Suntem deja implicați în susținerea eforturilor de reconstrucție ale Ucrainei, oferind o gamă variată de produse chimice adaptate diverselor nevoi. Cu informațiile proaspete acumulate, suntem determinați să ne consolidăm poziția și să oferim serviciile noastre în locurile și momentele potrivite!


Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like