EVITAŢI VALEA OLTULUI! Circulaţia rutieră va fi închisă…

Valea Oltului va fi închisă din nou, iar pentru a evita să se formeze coloane întregi de maşini, Poliţiştii Rutieri avertizează că, în judeţul Vâlcea, duminică 13 noiembrie 2016, în intervalul orar 6:30 – 8:30, se va închide circulaţia rutieră pe viaductul, Cârligu Mic peste Malul Lacului la Cozia, situat pe DN 7 la kilometrul 200+615 de metri. Motivul restricţionării traficului este acela că se vor înlocui grinzile marginale ale viaductului.

„Recomandăm conducătorilor auto ruta ocolitoare Bucureşti – Ploieşti – Braşov – intersecţie DN1 cu DN7, Veştem. În afara programului menţionat, circulaţia rutieră pe viaductul Cârligu Mic se va desfăşura pe jumătate de cale, cu dirijarea alternantă a traficului pe un singur sens de deplasare.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară” – precizează poliţiştii rutieri.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.