General specialist în contraspionaj: ,,Emil Constantinescu a graţiat un trădător!”

General (r) Aurel Rogojan, specialist în contraspionaj şi fost profesor al Institutului Naţional de Informaţii, a susţinut o conferinţă de presă, la Vâlcea, avânt în dezbatere teme extrem de importante. Fostul şef de cabine al comandantului Securităţii a tratat în notă proprie şi profesionistă teme specifice: trădare naţională, corupţie la nivelul clasei politice, interesul serviciilor secrete străine pentru partidele din România şi spionajul economic.

Lubrifiantul ,,corupţie” şi clasa politică
Despre problemele clasei politice din România, generalul (r) Aurel Rogojan, a declarat: ,,Parlamentul României ne reprezintă pe noi, dar ne dezamăgeşte foarte repede. Are o clădire mare, frumoasă, funcţională, cu tot confortul necesar pentru a gândi şi a crea legi bune. Ajung până acolo încât, dacă am securiza Parlamentul ca pe un penitenciar de maximă siguranţă, eroare ar fi între 5- 10%, fiindcă intră infractori gata făcuţi. Pentru să sistemul de promovare este mita. Şpaga! Guvernul din umbră, real, atotputernic, despre care vorbeam în sală (n.r. conferinţa de presă a avut loc după discursurile de la lansarea cărţii) este cel care plăteşte, finanţează şi scoate în faţă nişte marionete politice. Şi atunci nu ştiu cum pot să dau unui Parlament care îşi dovedeşte apetenţa pentru infracţiune, circa 200 de cazuri identificate, girul. De regulă, în criminologie, ceea ce se cunoaşte constituie doar o treime din totalitatea faptelor. Dacă Parlamentul are 600 de membri, aceşti 200 sunt treimea din realitate. Fiindcă sistemul de finanţare al partidelor, care se devoalează acum, reclamându-se între ei, ne dovedeşte că toată clasa politică românească, cu rarisime excepţii, s-a promovat şi şi-a exercitat puterea cu lubrifiantul numit corupţie. Dacă s-ar eradica corupţie, printr-o toleranţă zero, vom auzi scrâşnind toate mecanismele sociale politice şi economice, iar ţara ar sta pe linie moartă. Aceasta e realitatea tragică pe care o trăim.”

Partidele mici, balama, în slujba serviciilor secrete străine
Rugat să facă un clasament al celor mai anti – naţionale partide de pe spectrul politic naţional, fostul profesor şi formator al mai multor generaţii de ofiţeri de informaţii, a menţionat: ,,Este greu de dat un răspuns asupra unui clasament al partidelor anti – naţionale, pentru că declaraţiile şi luările lor de poziţie publice nu sunt exerciţii de sinceritate, ci doar de imagine. Obiectiv vorbind, toate partidele politice au greşit grav în raportul cu interesul naţional, pe care eu îl definesc prin binele public. În acelaşi timp, toate partidele politice din România, ca virtuali deţinători ai puterii, sunt cercetate informativ, curtate şi cultivate de agenţiile secrete ale statelor care au interese economice în România şi vor să şi le asigure în condiţiile alternanţei la putere. Deci, ne putem gândi pe o anumită plajă, inclusiv la susţineri secrete din partea unor puteri străine, la care ei văd şanse de afirmare în politică. Să fim siguri că acele partide mici, de buzunar, balama, care deţin ,,votul de aur” şi care la un moment dat înclină balanţa, fac parte din această categorie. Exerciţiu acesta i-a determinat pe unii să fie într-o parte sau în altă parte. Am avut situaţia când un candidat la preşedinţie, i-a spus reprezentantului unei mari puteri, că dacă ,,mă puneţi pe mine – deci nu dacă mă alege poporul – aveţi tot ce vreţi, iar dacă va câştiga celălalt, s-ar putea să aveţi probleme.” El a şi câştigat!”

Despre spionaj economic şi trădare naţională
Temele pe care le stăpâneşte cel mai bine generalul Rogojan, nu au fost uitate. Fiind întrebat de diverse tentative sau fapte de spionaj economic şi trădare naţională, autorul ,,Factorului intern” a explicat: ,,Prima condamnare pentru trădare, prin transmitere de secrete, cuantificată juridic cu 18 ani de închisoare a primit-o un secretar de stat care răspundea de rezervele geologice, de hărţile geologice şi de tot capitalul de informaţii strict secrete, de o importanţă deosebită. A fost graţiat de preşedintele Emil Constantinescu. Se află, în momentul de faţă, în Canada, de unde vin personaje care ştiu mai bine ce este în subsolul românesc decât ştim noi. Fiindcă din România, tot portofoliul de date şi informaţii secrete, pe zonă economică, s-a evaporat. Până şi planşele cu proiectele reţelelor edilitare, care se făceau în cel puţin cinci exemplare, dintre care două erau la primărie, nici alea nu se mai găsesc. Dacă vrem să nu se distrugă vreun cablu electric, trebuie să-i chemăm pe bătrânii care au lucrat la reţele, să ne spună ei pe unde trec. Fiindcă documentele nu mai există, cineva făcându-le proprietate privată. Când au venit ruşii la Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, primul lucru pe care l-au făcut a fost să urce într-o camionetă tot ce-a însemnat documente secrete. Combinatul devenise proprietatea lor, fără nicio clauză de protecţie în contract. Le-au dus! Noi am rezolvat ce-am rezolvat la Târgovişte, prin tratative pe faţă sau prin spionaj economic, că acum putem spune, ba cu japonezii, ba cu suedezii. La Oradea au concurat cu Toyota, care avea intenţii foarte serioase. Au cumpărat mai ieftin ca Toyota şi apoi, primul lucru pe care l-au făcut, a fost închiderea secţiei de aluminiu tabular, care era furnizor al NASA. Practic era o componentă de război strategic între ruşi şi americani, care se producea în România. La Roşia Montană informaţiile vin din Canada. Ştefan Kirally este cel despre care v-am spus că a fost condamnat la 18 ani. După aceea, personaje din anturajul lui Kirally au înfiinţat o firmă de cartografiere a României – Geo Strategies – care sub pretextul cartografierii teritoriului, pentru instalarea reţelelor de telefonie mobilă, a făcut, de fapt, hărţi tactice folosite pentru lovituri de maximă precizie în cazul unor bombardamente. Firma Geo Strategies era monitorizată pentru suspiciuni de culegere de informaţii şi transmitere a informaţiilor secrete. Apăruseră pe acolo persoane din serviciile secrete canadiene, fie rezervişti, fie activi şi primise informare şi preşedintele Constantinescu. Acesta, prezent la deschiderea unui an universitar la Cluj, a vizitat şi respectiva firmă. S-a uitat pe nişte planşe, a ascultat nişte explicaţii şi s-a întors spre cineva spunând ,,unde sunt, măi, spionii?!” Deci, decizia politică este decizie politică… Serviciul este doar un instrument.”

Manifestare culturală de excepţie
Conferinţa a avut loc la finalul lansării cărţii ,,Factorul intern – România în spirala conspiraţiilor”, scrisă de gen. (r) Aurel Rogojan. Evenimentul a fost organizat exemplar de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR din SRI) – Vâlcea, condusă de col. (r) Grigore Predişor, moderator şi amfitrion al întâlnirii. Alături de generalul Rogojan, au fost prezent general colonel (r) Iulian Vlad, fostul comandant al Securităţii înainte de 1989. În faţa unei săli arhi – pline (aproximativ 120 de persoane, foşti ofiţeri de informaţii, oameni de cultură, jurnalişti sau pasionaţi de astfel de literatură documentară), la Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, generalul (r) Iulian Vlad a dat citire unor păreri şi cronici făcute de diverşi jurnalişti şi specialişti, cu privire la cartea lansată de fostul său colaborator. Cei doi au fost însoţiţi la Vâlcea de alţi doi generali rezervişti, specialişti în informaţii: Adrian Bărbulescu şi Constantin Dogaru, dar şi de cunoscutul ziarist Corneliu Vlad. Din delegaţie a mai făcut parte Adelina Palade, fost şef al Departamentului de Comunicare din SRI, fostă elevă a generalului Rogojan. Finalul a aparţinut tot autorului, care, în aplauzele sălii a spus: ,,Vivat, crescat, floreat, România Magna!”

img_5460

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.