IMPRESIONANT: Nicolae Manolescu se odihnește sub un covor de flori

S-au scris multe articole în presa românească, probabil că și în cea internațională, despre plecarea dintre noi a vâlceanului Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. Marți, pe 26 martie 2024, în prezența unui număr mare de oameni, Nicolae Manolescu a fost condus pe ceea ce ortodocșii numesc „ultimul drum”. A fost înmormântat la Cimitirul „Sfântul Ioan” din Râmnicu Vâlcea. Așa cum foarte inspirat au scris unii dintre gazetarii vâlceni (poate au scris și alții, din presa centrală, dar nu am apucat să observăm detaliul), „Manolescu s-a întors acasă, la Râmnicu Vâlcea, și aici va rămâne pentru totdeauna”.

Într-adevăr, așa putem spune și noi. Nicolae Manolescu s-a întors acasă. Însă, ce am putea noi adăuga este faptul că Nicolae Manolescu se odihnește sub un covor de flori. Am fost și noi să aprindem o candelă la mormântul său, în ziua imediat următoare înmormântării (miercuri, pe 27 martie 2024) și am rămas impresionați de modul în care arată mormântul scriitorului. Mii de flori care alcătuiesc multe zeci de coroane (poate chiar o sută de coroane!) se află pe mormântul scriitorului. Tocmai de aceea, credem că nu exagerăm cu ceva când spunem că Nicolae Manolescu se odihnește sub un covor de flori.

Am văzut coroane purtând cele mai diverse semnături. De la președintele Klaus Iohannis și fostul președinte Emil Constantinescu, la oficialități și autorități locale și județene, dar și diverse nume pe care nu le-am recunoscut. Dar, nici nu mai contează numele în asemenea momente! Cert este că toți cei care au depus flori, coroane, jerbe au reușit să îi aducă un binemeritat omagiu celui care a fost Nicolae Manolescu.

Nici noi nu îl vom uita!
Dumnezeu să îl aibă în paza Sa!

You May Also Like