Maşini sparte în parcarea restaurantului OK din Râmnicu Vâlcea. Hoţii au fost prinşi de jandarmi

Furturile din maşini sunt în creştere în ultima perioadă. Hoţi dau spargeri atât în cartierele mărginaşe din Râmnicu Vâlcea, dar nu se sfiesc nici să jefuiască autoturismele din zona centrală. Un astfel de incident a avut loc duminică, 5 febaruarie 2017, în jurul orei 19.30, când doi indivizi au fost prinşi în flagrant de jandarmii vâlceni în timp ce furau obiecte dintr-o maşină marca Dacia Duster, care era staţionată în parcarea restaurantului OK. Unul dintre hoţi mai fusese prins şi cu o seară înainte de jandarmi, după ce furase cosmetice dintr-o farmacie naturistă.

„S-a procedat la identificarea persoanelor în cauză şi a controlul corporal preventiv al persoanelor I. C., în vârstă de 18 ani, domiciliat în municipiul Timișoara, și T. D., în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în comuna Bujoreni, județul Vâlcea, ocazie cu care s-au  găsit asupra acestora câteva obiecte și o sumă de bani.

Bărbatul de 20 ani,cu domiciul in municipiul Timișoara fusese surprins de către jandarmi cu o seară mai înainte, după ce furase produse cosmetice dintr-o farmacie. Ulterior s-a luat legătura cu proprietarul autovehiculului, ocazie cu care s-a procedat la restituirea bunurilor sustrase, cât şi a sumei de bani, în vederea recuperării prejudiciului. Jandarmii au  întocmit documentele legale de constatare privind săvârșirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, Cod Penal.

Documentele de constatare întocmite, cât și cei doi bărbați au fost predați  lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor” – precizează Jandarmeria Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.