MOARTE CUMPLITĂ pentru un bărbat din BĂLCEŞTI!

Un bărbat de 33 de ani a murit în chinuri cumplite într-un incendiu la Bălceşti. Tragicul eveniment a avut loc sâmbătă, 1 octombrie 2016, cand pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea au fost solicitati pentru stingerea unui incendiu produs la locuinta decedatului. Flăcările s-au declanşat în interiorul locuinţei, iar până la stingerea acestora au ars: acoperişul casei construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de 22 mp. aparatura electronică din casa precum şi structura acoperişului construit din lemn. De asemenea s-a degradat: zidăria locuinţei construită din lemn și pe o suprafață de circa 20 mp.

Pentru stingerea flăcărilor pompierii militari au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la fața locului fiind și un echipaj SMURD, pentru acordarea de îngrijiri medicale proprietarului locuinței, găsit în interiorul casei. Acesta era culcat în pat cu fața la perete, avea arsuri pe o suprafaţă mare a corpului și nu prezenta semne vitale. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea sa, decesul acestuia fiind declarat de către medicul de la ambulanță.

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.