FOTO: Transportatorii, verificați de polițiștii din Vâlcea.14 amenzi…

Vineri, 13 ianuarie, în intervalul orar 07.00-09.30, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Rutier și Formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat pe drumurile publice din județul Vâlcea, în cadrul unei activități desfășurate la nivel național, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane.

Polițiștii au verificat documentele necesare efectuării transportului de persoane de către operatorul de transport și de către conducătorul auto. Totodată, au mai avut în vedere respectarea de către șoferii profesioniști a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, precum și respectarea perioadelor de conducere  ori de odihnă.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 63 de autovehciule, au fost legitimate 68 de persoane, 30 de șoferi de transport persoane și au fost efectuate 40 de testări de alcool.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.160 de lei, dintre care 11 pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 1 pentru nerespectarea O.G . nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și 2 pentru nerespectarea H.G. nr. 69/2012.

A fost reținut și un certificat de înmatriculare pentru transport de persoane.

Exemplu:

La data de 13 ianuarie a.c.,  în jurul orei 07.10, polițiștii din cadrul  Serviciului Rutier Vâlcea au depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un microbuz pe în municipiul Râmnicu Vâlcea, efectuând transport public de persoane, contra cost, pe traseul Horezu-Rm. Vâlcea, fără a avea afișată în parbriz placa de traseu din care să reiasă operatorul de transport și tipul de transport efectuat. 

De asemenea, a transportat un număr de 4 persoane în plus în picioare față de numărul de persoane înscris în certificatul de înmatriculare. 

Acesta a fost sancționat contravențional conform H.G. nr. 69/2012,  cu amendă în valoare de 4.000 lei.

You May Also Like