IERI. Două dosare penale pe șoselele din Vâlcea…


Tot mai mulți inconștienți pe șoselele din Vâlcea. Aproape zilnic, polițiștii rutieri întocmesc dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului sau drogurilor, dar și pentru conducere fără permis. Ieri, 5 decembrie 2022, agenții de circulație din județ au depistat pe drumurile județului două astfel de cazuri.

Așadar, în jurul orei 18.38, polițiștii din Lădești au identificat un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în comuna Lădești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un vehicul pe DJ 676B, în localitatea de domiciliu, fără a deține permis de conducere. Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În acest sens, a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tot ieri, în jurul orei 17.30, un alt bărbat de 42 ani, din Râmnicu Vălcea, a fost identificat de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea în timp ce conducea un autoturism în municipiulRâmnicu Vâlcea, din directia Sud către Nord, sub influența băuturilor alcoolice. După testarea cu aparatul etilotest, din care a rezultat o concentrație de 0, 50 mg./l. alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în organism. În cauză, se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

You May Also Like