Sub influența alcoolului pe Valea Oltului. Vâlcean implicat în evenimentul rutier

Beat, un șofer bucureștean a provocat un incident de circulație pe Valea Oltului, în care a fost implicat și un tânăr din Vâlcea.

Totul s-a întâmplat weekend-ul trecut, mai exact sâmbătă, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, pe DN 7, în zona kilometrului 244+400 de metri, Lazaret. Potrivit IPJ Sibiu, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Vâlcea, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul București, nu s-a asigurat la trecerea de pe banda 2 pe banda 1 și a acroșat parapetul median și semiremorca unui ansamblu rutier condus pe banda 1 de către un tânăr în vârstă de 19 ani din județul Vâlcea. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.

Numai că, testarea alcoolscopică a șoferului autoturismului a scos la iveală că el era beat criță. Aparatul din dotarea polițiștilor a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

You May Also Like