VÂLCEA. Arestat după ce și-a bătut mama cu bestialitate

In data de 19 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 9 Pietrari au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Pietrari, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie (două acte materiale).

În fapt, poliţiştii au stabilit că, în zilele de 17 și 18 decembrie a.c., bărbatul,  pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe mama sa, lovind-o cu un corp contondent în zona membrelor și cu pumnii în zona feței, provocându-i astfel leziuni fizice, care au necesitat îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor efectuate, ieri, 19 decembrie a.c., polițiștii au emis pe numele bărbatului ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Astăzi, 20 decembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Horezu a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

You May Also Like