Vâlcean trimis 3 ani după gratii, după ce nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare

Nu i-a plăcut libertatea şi a făcut tot posibilul să ajungă în spatele gratiilor. Este vorba despre un tânăr vâlcean din comuna Mitrofani, care a comis infracţiuni economice, iar în consecinţă a fost condamnat cu suspendare. Numai că, recent, omul a încălcat condiţiile condamnării cu suspendare şi, ca atare, judecătorii au decis să-l trimită trei ani după gratii. Poliţiştii din Vâlcea au pus în executare mandatul, iar Ion T. – 26 de ani, a fost transferat la Colibaşi.

„Magistraţii Tribunalului Olt în data de 28 iunie a.c. au emis  mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe T. Ion, de 26 de ani, din comuna Mitrofani, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În fapt, pe baza probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit faptul că în  perioada 2008-2010, tânărul a desfăşurat activităţi comerciale de mare anvergură cuprinzând tranzacţii comerciale cu mai multe tipuri de produse, atât pe teritoriul României, cât şi a statelor învecinate. Acesta împreună cu ceilalţi participanţi la infracţiune au

constituit un grup de infracţionalitate organizată prin care s-au sustras de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului consolidat al statului.

În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că, fiind sub condamnare cu suspendare, nu a respectat condiţiile condamnării cu suspendare. Astfel, a fost revocată condamnarea cu suspendare, bărbatul având de executat 3 ani de închisoare.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Suteşti împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Compartimentul Urmăriri l-au identificat pe condamnat pe raza localităţii Mitrofani.

Bărbatul de 35 de ani a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei” – se arată în comunicatul Poliţiei Vâlcea.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.