VIDEO – DECLARAŢII INCENDIARE ale lui REMUS BORZA: „Toţi cei care au prejudiciat CET Govora trebuie să răspundă penal”

 

În această dimineaţă de joi, 30 iunie 2016, la scurt timp după ce dubele poliţiei, ale procurorilor şi ofiţerilor anti-fraudă au descins la sediul CET Govora de pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea, la instituţia în cauză şi-a făcut apariţia şi administratorul judiciar Remus Borza. Acesta a explicat de ce există suspiciuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, susţinând că există o diferenţă între avizele furnizorului de cărbune şi actele înregistrate la CET. Iată declaraţia referitoare la percheziţiile de la CET Govora: „Toţi cei care au prejudiciat CET Govora sau statul român trebuie să răspundă patrimonial sau penal, după caz. Nu orice contract civil sau comercial este ilicit, prejudiciabil şi penal şi nu orice contract reclamă o descindere în forţă a instituţiilor statului sau a parchetelor. În ceea ce priveşte cazul de faţă este vorba despre un contract încheiat în urma unei proceduri de licitaţie. Deci o procedură de achiziţie publică derulată la sfârşitul anului trecut privind achiziţia unei cantităţi de 90 mii tone de cărbune, în completarea stocului propriu de cărbune, care de fapt era zero. Chiar dacă anul trecut în primăvară s-au transferat trei mine de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia către CET Govora – Panga, Berbeşti şi Alunu -, din cauza unui management deficitar şi a unei intruziuni politice şi sindicale, stocul pentru iarnă era zero. Nu aveam decât stocul de la rezervele statului de care, evident, nu te poţi atinge decât în cazuri extreme şi la un preţ mai mare. În aceste condiţii, măsura a fost corectă ca decizie de oportunitate, s-a luat hotărârea de a achiziţiona o cantitate de cărbune pentru a asigura atât producţia de energie şi a aburului industrial pentru agenţii economici de pe Platformă – USG şi Oltchim – cât şi pentru asigurarea agentului termic pentru populaţie.

A fost o licitaţie publică, un singur ofertant, s-a încheiat contractul pentru livrarea a 90 de mii tone de cărbune, la un preţ de 95 de lei pe tonă. Până în primăvara anului trecut Complexul Energetic Hunedoara a achiziţionat de la Oltenia la 103 lei tona de cărbune… (…) Sigur, din producţia proprie era undeva la 85 de lei tona, dar anul trecut minerii noştri nu au prea produs, au făcut politică. Este o diferenţă de 10 lei între producţia proprie şi preţul acestui cărbune livrat de firma Energocarb din Târgu Jiu, dar în parte poate fi justificată printr-un preţ mai mare al transportului. (…)

Unde sunt problemele? Probleme sunt la cantităţi şi înţeleg că sunt diferenţe între avizele furnizorului, Energocarb din Târgu Jiu, bonurile de cântărire de la noi de pe Platformă şi, evident, facturile şi aici există o oarecare suspiciune de evaziune fiscală. În sensul că în realitate s-a livrat mai mult cărbune şi, implicit, s-a încasat o valoare pentru o cantitate mai mare de cărbune decât cea din actele originale de la furnizor…”.

Borza avertizează, pregăteşte disponibilizări şi dezvăluiri incendiare…

Declaraţia completă a administratorului judiciar de la CET Govora, Remus Borza, o puteţi asculta în video de mai jos, acesta făcând dezvăluiri incendiare. El vorbeşte despre un raport de insolvenţă ce va fi făcut public în luna iulie 2016 şi în care vor fi scoase la iveală toate neregulile făcute de vechea conducere a unităţii. Remus Borza vorbeşte despre posibilitatea livrării de abur către Oltchim, însă numai în condiţiile în care CET-ul nu va avea de pierdut ca până acum, dar şi despre iminentele disponibilizări de la CET, în scurt timp urmând să fie daţi afară circa 300 de angajaţi (în special personal TESA).

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.