ŞOC! Primarul Mircia Gutău, scos de sub urmărire penală

Contrar aşteptărilor unor surse judiciare, procurorul Laurenţiu Streza, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a clasat cauza în care primarul Mircia Gutău era acuzat de uzurpare de calităţi oficiale şi instigare la abuz în serviciu. Aceeaşi decizie a fost dată şi în cazul viceprimarului Eusebiu Veţeleanu, care era acuzat de abuz în serviciu. Conform surselor noastre judiciare, procurorul se pare că a constatat că fapta de uzurpare există, dar că este neînsemnată şi că primarul Gutău nu reprezintă un pericol public.

Decizia procurorului a ajuns deja în instanţă, vineri, 21 aprilie 2017, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Procurorul Streza le cere judecătorilor să confirme renunţarea la urmărirea penală în cazul primarului Gutău şi a viceprimarului Veţeleanu.

Controversa care planează asupra acestei decizii ţine de timpul îndelungat de care Streza a avut nevoie pentru a da o soluţie, fie într-un fel, fie în celălalt, deşi dosarul nu era unul complicat. Un amănunt de culoare, care nu are legătură cu speţa: procurorul este nepotul Mitropolitului Ardealului, IPS Laurenţiu Streza.

Reamintim că imediat după alegerile locale din vara anului 2016, primarul Gutău a fost acuzat de uzurpare de calităţi oficiale şi instigare la abuz în serviciu, iar vicele de abuz în serviciu. Motivul  ar fi că Gutău a întocmit acte de primar şi a condus şedinţe la sediul Primăriei şi în teren înainte de a fi validat în funcţie şi în timp ce Veţeleanu era viceprimar cu atribuţii de primar. Astfel că, anul trecut, procurorul Streza a pus în mişcare acţiunea penală împotriva celor doi, pe care i-a şi anunţat că au calitatea de inculpat în dosarul 2924/P/2016. Însă, toate acuzaţiile s-au evaporat între timp, iar, de acum, cu Dumnezeu înainte!

AICI vezi cauza înregistrata pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea: http://portal.just.ro/288/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=28800000000149483&id_inst=288

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “ŞOC! Primarul Mircia Gutău, scos de sub urmărire penală

  1. Bine ca i-au mai acordat si lui un timp de „respiro”pana s-o gasi iar cineva sa-i faca o reclamatie…Nu cred ca se poate concepe ca primarul Gutau sa nu fie „inculpat”;_ce dracu’ori suntem penali ori nu mai suntem…!!?

Comments are closed.