DECIZIE: Conducerea PSD Vâlcea evaluează activitatea consilierilor judeţeni şi locali

 

Pesediştii vâlceni încep în forţă pregătirile pentru alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an. Într-o şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean ce a avut loc vineri, 29 iulie 2016, la Sala Studio a ”Casei Sindicatelor” din municipiul Râmnicu Vâlcea, conducerea PSD Vâlcea a luat decizia de a evalua activitatea fiecărui consilier judeţean, municipal sau local care a fost ales pe listele social-democrate. Se doreşte a fi o măsură care să-i motiveze pe pesedişti şi să-i determine să se implice mai mult în comunitate.

„Pesediştii vâlceni au adoptat mai multe hotărâri importante pentru perioada următoare, printre care noua repartizare a consilierilor judeţeni şi a vicepreşedinţilor Organizaţiei Judeţene a PSD Vâlcea pe zone de responsabilitate politică şi, totodată, a fost adoptat noul grafic pentru încasarea cotizaţiei de membru de partid.

Membrii Comitetului Executiv Judeţean al PSD Vâlcea au făcut şi o analiză a rezultatelor alegerilor locale din iunie 2016.

În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a adoptat şi o hotărâre cu privire la evaluarea trimestrială a activităţii consilierilor judeţeni, municipali şi orăşeneşti, iar această evaluare va fi prezentată Comitetului Executiv Judeţean pentru informare şi decizie. Măsura se doreşte a fi una prin care aleşii locali PSD, în special consilierii judeţeni, să fie implicaţi şi prezenţi în comunităţile care le-au acordat încrederea.

Iniţiativa a fost propusă de Preşedintele PSD Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

În perioada imediat următoare, toţi responsabilii zonali vor demara ample acţiuni la nivel local, pentru organizarea şi pregătirea structurilor PSD din teritoriu, pentru alegerile parlamentare” – se arată într-un comunicat al PSD Vâlcea.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.