Deputatul Cocoş, ,,jumulit”! Declaraţiile cu tentă sexuală ale unui parlamentar de Vâlcea

Site-ul de ştiri recorder.ro a publicat declaraţiile unor parlamentari care au semnat proiectul legislativ al deputatului PSD, Cătălin Rădulescu (,,Mitralieră”) şi care au isterizat, pe bună dreptate, opinia publică românească. În afara de poziţia tranşantă a Danielei Oteşanu, care a declarat, după cum se ştie, că nu a semnat un asemenea proiect şi că este în totală opoziţie cu el, printre cei care au vorbit a fost şi un alt deputat vâlcean, Vasile Cocoş (PSD).
Iată dialogul de-a dreptul halucinant dintre reportului recorder.ro şi Vasile Cocoş, cu menţiunea că până în momentul de faţă deputatul nu a dezminţit discuţia:

,, Reporter:Când ați semnat, ați și citit proiectul domnului Rădulescu?
Vasile Cocoş: Sigur, l-am citit. Sincer să vă spun, există o explicație la chestiunea cu închisoarea. Economică și socială. Toate închisorile sunt pline, iar oamenii când ies, nu ies în regulă de acolo. Ies cu tot felul de probleme.
Rep: Iar soluția este să nu-i mai trimitem în închisori?
V.C.: Nu, dar pentru fapte mai ușoare…
Rep: Ați mai auzit de vreo țară în care închisoarea de până la trei ani se execută acasă?
V.C.: Nu, n-am făcut un studiu comparativ cu alte state, dar ideea nu este rea.
E o idee excentrică…
V.C.: Depinde din ce unghi priviți.
Din unghiul cetățeanului.
V.C.: Da.
Așa considerați și dumneavoastră?
V.C.: Nu știu ce să vă spun…
Mai este și cazul condamnaților care au împlinit 60 de ani și care ar urma să nu mai facă deloc pușcărie.
V.C.: Eu cred că și instanța va aprecia de la caz la caz. Vă dați seama că dacă unul la 60 de ani a făcut o crimă, nu poți să nu-l condamni și să-l lași acasă.
Păi proiectul dumneavoastră așa ar vrea să fie.
V.C.: Stați așa, ăsta e un proiect de lege, da? El va trece prin toate comisiile de specialitate și se vor amenda. Adică se vor corecta. Ce să vă spun, e un punct de vedere, așa am gândit noi atunci, în funcție de ce am văzut noi în țara asta, când oamenii au fost condamnați pentru niște chestii mărunte și au făcut ani grei de pușcărie. Și am avut senzația că ar trebui să corectăm puțin.
Rep: Ați vorbit cu domnul Rădulescu când ați semnat?
V.C.: El a redactat, da. Noi am discutat în prealabil ideea: dom’ne, ce-ar fi să… dom’ne ar fi bine, n-ar fi bine? A fost o primă discuție. Până la forma finală mai sunt mulți pași.
Rep: Asta cu folosirea abuzivă a funcției în scop sexual cum vi se pare?
V.C.: Sincer eu n-am mai auzit până acuma că cineva ar face chestii din astea. Sincer nu prea am mai auzit, la modul sincer, că ar fi situații din astea. Dar treburile astea cu favorurile sexuale sunt generate și de partea adversă, de partea feminină, în general. Nu cred că un șef insistă foarte mult. Mă rog, e discutabilă.”

În afara de accentele absurde pe care le are uneori discuţia dintre cei doi (mai ales răspunsurile deputatului vâlcean) nu se poate trece cu vederea peste ultimul răspuns. Vasile Cocoş se emoţionează evident, spunând repetitiv cuvântul ,,sincer”. Aşa că, mizând pe sinceritatea pesedistului în cauză, putem ajunge la concluzii dureroase: femeia e adversarul bărbatului şi este de vină pentru eventualele hărţuiri sexuale. Bărbaţii (cocoşii, carevasăzică) n-au nicio vină. Alo, domnu’ deputat, vă spunem sincer (vorba dumneavoastră): revizuiţi-vă declaraţiile publice şi nu ne mai faceţi judeţul de…

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like