Dumitru Lovin a tras potul şi-a întins-o. ALDE Vâlcea, inexistentă în Parlamentul României

Ilustrul deputat vâlcean Dumitru Lovin a dispărut în negura neimplicării politice. Preşedintele ALDE Vâlcea a ajuns, printr-o conjunctură fastă pentru propria persoană, deputat. Afla la apusul carierei politice, Dumitru Lovin ar fi trebuit să încununeze anii de muncă politică, mai mult sau mai puţin profesionistă, cu patru ani în care să fie ,,spirt” în Parlament. Vâlceanul trecut de 70 de ani are o cultură istorică şi naţională extraordinară, deţine oarecare carismă de patriot, are un discurs bunicel şi jovialitate. Toate aceste calităţi au făcut din el un redutabil contracandidat şi chiar dacă a reprezentat în partid mic, a izbândit. S-au găsit destui care au considerat că este bine trimiţi în Parlament un tip mai slobod la gură, cu discurs înclinat spre valorile naţionale, chiar dacă a ajuns la vârsta scrierii memoriilor şi nu este spilcuit ca pesediştii şi liberalii.
Ceea ce trebuia să fie un început, a fost, de fapt, un sfârşit pentru Dumitru Lovin. Odată ajuns parlamentar a început să se dea rănit. Au trecut patru luni de la preluarea mandatului şi patriotul nostru n-a scos o vorbuliţă. Marele nostru naţionalist este ultimul, în topul parlamentarilor vâlceni, la interpelări, întrebări proiecte de lege… Surclasat net de parlamentari care, în mod normal, ar trebui să fie sub el, din punct de vedere politic (în special debutanţii PSD), Lovin bagă capul în pământ, ca struţul, aşteptând să se termine luna şi să încaseze banii. Întrebat de multe ori de ce nu are nici un fel de activitate parlamentare, Lovin susţine că primarul Râmnicului, Mircia Gutău, îl obstrucţionează prin faptul că nu îi dă un sediu pentru cabinetul de deputat. E adevărat că, într-o primă fază, Lovin vizase spaţiul fostului PPDD, dar acela a trebuit să ajungă la preferatul lui Gutău, Eugen Neaţă, aşa că vreo două luni a ţinut figura cu lipsa de spaţiu pentru cabinet. Apoi, edilul – şef i-a propus lui Lovin un spaţiu de lângă Blocul Filipile (peste drum de Colegiul Naţional Alexandru Lahovary). Nici până în prezent nu s-a dus să-l vadă, măcar, dându-se ,,rănit” peste tot că lui nu i se dă sediu de cabinet parlamentar. Normal că nu poate face activitate parlamentară, pentru că nu a angajat nici un consilier, nu poate emite comunicate presei, nu poate face nimic din ce ar trebui să facă. Sau din ce este obligat, prin lege, să facă, pentru că de-aia primeşte sume de bani imense, de la Parlament. Nu să le bage în buzunar, ci să-şi plătească chiria la sediu, să angajeze consilieri, să aibă dialog cu presa şi, în general, să fie deputat nu încasator de fonduri publice. Penibila scuză pe care o are în faţa colegilor de partid şi a opiniei publice nu mai ţine. Lovin a fost, în cele patru luni de mandat, un deputat jalnic, care a reprezentat Vâlcea în bătaie de joc. Dacă i s-ar termina mandatul acum, ar rămâne în memoria colectivă drept cel mai slab deputat postdecembrist al judeţului.

În încheierea articolului publicăm gratis, un anunţ umanitar trimis la redacţie de câţiva membrii ai ALDE Vâlcea: ,,Pierdut deputat patriot şi naţionalist. Găsitorului, recompensă: să se spele cu el pe cap….”

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

One thought on “Dumitru Lovin a tras potul şi-a întins-o. ALDE Vâlcea, inexistentă în Parlamentul României

  1. Un putregai care ar trebui să se aseze la casa lui cîte zile i-a mai lăsat Dumnezeu.A trebuit să se afirme el ca bomboana pe colivă,nu a putut să-i lase pe unul dintre domnii tineri – d-ul Bușu sau d-ul Grigorescu ,oameni tineri si cu capacitate, îi trebuia triumf că altfel nu l-ar lua moartea.

Comments are closed.