Primar social – democrat: ,,Dacă PSD merge cu Coca la Senat, nici la şedinţe nu mă mai duc!”

Cunoscuta publicaţie Arena Vâlceană a publicat, recent, o declaraţie şocantă a primarului pesedist din comuna Roeşti. „Le-am transmis că, în condiţiile în care candidează Adrian Buşu, nu mă interesează din partea cărui partid, ALDE, dracu’, lacu’, eu pe el îl susţin şi-l votez. Eu cu el merg! E un om pregătit, citit, integru, serios, care ştie să vorbească şi, dacă nu te poate ajuta, măcar îţi dă un sfat documentat. Păi, să-l susţin pe Coca? Haideţi să fim serioşi! Dacă PSD-ul merge tot cu Coca, atunci nici la şedinţe nu mă mai duc! Mă enervez şi n-are rost! Repet, dintre toţi care s-au anunţat până acum, eu pe Buşu îl susţin! Şi nu sunt singurul; sunt mulţi care gândesc ca mine, veţi vedea! Oamenii au cablu şi la ţară, văd la televizor cum vorbeşte fiecare şi au deja păreri formate. Văd şi ei şedinţele Consiliului Judeţean. Când vorbeşte Buşu, se face linişte şi toţi ascultă ce zice. Când vorbesc alţii, e haos! E respectat, este altfel. Eu vă spun că are toate şansele să iasă senator în Vâlcea. Păcat că n-a candidat el pentru funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea, după moartea domnului Cîlea! Nu l-au lăsat… pe omul bun, nu-l lasă să iasă în faţă!” a declarat edilul Gheorghe Drăghici, redactorilor de la Arena.
Gheorghe Drăghici susţine că sunt mai mulţi primari PSD care gândesc şi acţionează ca el. Deocamdată, în spaţiul public, edilul – şef de la Roeşti este singurul care s-a manifestat în acest sens. Chiar dacă Drăghici ar fi singurul partizan al acestei idei, conducerea judeţeană a PSD ar trebui să ia declaraţia în foarte serios. Din păcate, pentru democraţia şi vitalitatea unei formaţiuni de talia PSD, nimeni nu şi-a exprimat clar dorinţa de a fi primul pe lista de la Senat, în afara lui Laurenţiu Coca.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.