Senatorul PNL, Romulus Bulacu, propuneri şi soluţii pentru al XIII-lea şi al XV-lea salariu

Inițiativa legislativă a PNL pentru acordarea celui de-al XIII-lea și al XV-lea salariu vine în sprijinul angajaților din mediu privat și, implicit, a angajatorilor acestora. În momentul în care PSD-ALDE au declanșat un asalt agresiv împotriva mediului privat, PNL vine cu soluții de natură a impulsiona productivitatea muncii, prin stimularea angajaților, dar și declararea profiturilor în mediul privat. Angajații din mediul privat vor putea beneficia de al 13-lea și al 14-lea salariu fără ca această măsură să presupună o nouă presiune pusă pe angajatori! Din contră, chiar angajatorii vor fi interesați să folosească această pârghie pentru a-și recompensa angajații. Inițiativa legislativă este înregistrată la Camera Deputaților și urmează să intre în dezbaterea parlamentară.

Cadrul legal existent
Soluția propusă de PNL pleacă de la cadrul legal existent, conform căruia societățile cu capital privat, care au profit, pot acorda sponsorizări totale într-un an până în maximum 20% din impozitul pe profit datorat statului. Aceste cheltuieli sunt deductibile, adică sunt scăzute din impozitul pe profit datorat statului, și este dreptul societăților comerciale private de a folosi acest instrument în cuantumul stabilit de lege. Dacă această sumă de 20% din impozitul pe profit nu este folosită de societatea comercială în cauză, banii respectivi rămân în contul statului. De exemplu! O societate comercială înregistrează într-un an profit de 1.000.000 de lei.Impozitul pe profit (16%) datorat statului este de 160.000 de lei.Profitul net rămas al societății este de 840.000 de lei. Astfel, cota de 20% din impozitul pe profit (160.000 de lei) pe care o pot folosi societățile comerciale reprezintă 32.000 de lei.

Soluția PNL pentru al 13-lea și al 14-lea salariu
În mod similar mecanismului existent, PNL cere să fie introdusă posibilitatea legală a angajatorului (societăți comerciale cu capital integral privat) de a direcționa 20% din impozitul pe profit către plata celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu. Soluția PNL nu este o impunere, opțiunea fiind lăsată la latitudinea angajatorului/patronului, dar cu certitudine acesta va fi interesat să-și stimuleze suplimentar angajații. Măsura nu afectează interesele angajatorului/patronului, întrucât nu-i micșorează acestuia marja de profit, ea rămânând supusă aceleiași cote de impozitare. Din contră, măsura va genera efecte pozitive inclusiv în interesul angajatorului. Măsura vine, implicit, în întâmpinarea problemelor din sectorul privat, fiind o compensare legitimă! Sectorul privat se confruntă cu presiuni legate forța de muncă, ca urmare a majorărilor salariale operate în cazul bugetarilor. Efectul măsurii va fi acela de a stimula societățile comerciale să-și declare profiturile în integralitatea lor, astfel încât angajații să poată beneficia de stimulentele menționate. Beneficiarii, aproape 4 milioane de angajați în mediul privat, vor fi încurajați să-și păstreze locul de muncă în țară și să devină mai productivi. De asemenea, măsura va stimula diminuarea muncii la negru, deoarece de astfel de stimulent poate beneficia doar angajatul cu forme legale.
O sumă importantă de acești bani se va întoarce la bugetul de stat atât prin contribuțiile sociale și impozitul pe venit plătit de angajat/angajator, dar și în mod indirect prin plata TVA la momentul cheltuirii banilor respectivi. Potrivit estimărilor, potențialul de beneficiu pentru angajații din mediul privat este de 1,4 miliarde de lei, în vreme ce la bugetul de stat s-ar întoarce circa 2,5 miliarde de lei. Propunerea PNL este ca al 13-lea salariu să fie acordat înainte de Crăciun, iar al 14-lea salariu înainte de perioada de vară (concediu). Instrumente similare celui propus de PNL sunt folosite în Germania, Franța, Spania, Austria, Italia.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.