Un casnic, șeful unui fond național de garantare. Liderul TNL Vâlcea a primit serviciu de la partid.

Consilierul județean Alexandru Părduț, șeful tineretului liberal din județul Vâlcea, a fost numit director la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) Craiova. Organismul se află în subordinea Ministerului de Finanțe, iar decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al instituției care este ,,înțesat” de liberali (nu mai puțin de 19 persoane, toți activiști de partid). Deci, numire politică! Nu e o mare nenorocire, așa se întâmplă de 30 de ani, dar mențiunea trebuie făcută pentru ca PNL – ul să nu poată o clipă susține că e diferit de celelalte partide. 

Alex Părduț nu e un băiat rău, ba din contră. Are bun simț, nu intră în polemicile specifice partidului din care face parte, nu face reclamații, nu sare la bătaie. Problema este că la cei 32 de ani pe care îi are nu se prea știe cu ce se ocupă. Mai toată lumea știe despre el că ar fi proprietarul sau co – proprietarul unui restaurant din Râmnicu Vâlcea. La o simplă verificare a declarației de avere, vine surpriza. În 2019, de exemplu, Părduț are ca singur venit indemnizația de consilier județean (vezi facsimil mai jos). Nu e angajat pe nicăieri, nu are carte de muncă, nu e nici măcar administratorul unei societăți ca să zici că trăiește din dividente. Nimic, nud, zero! Cu toate acestea, iese prin oraș, are mașină, se îmbracă, se plimbă, face cheltuieli. Dacă nu e evazionist sau nu muncește la negru, Părduț trăiește din banii părinților sau ai frumoasei sale iubite. Și într-un caz, și în celalalt, PNL a greșit numirea. Cum să-l pui în fruntea unui fond de garantare care aparține statului pe un casnic, fiindcă nici măcar șomer nu poate fi numit, că trăiește din banii familiei. Sau, dacă se dovedește că are venituri, de ce nu le trece în declarația de avere așa cum spune legea?! Penelistul va câștiga de acum încolo 15.000 de lei lunar.

PNL Vâlcea merge în regres. De la Cecilia Văduva, o frizeriță în fruntea Ministerului Fondurilor Europene, la un casnic în conducerea unui fond național de garantare.  

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like