Vezi în ce localități din Vâlcea s-a reorganizat AUR. Declarațiile liderilor județeni 

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) continuă să se reorganizeze în teritoriu. La Vâlcea, după câteva organizări succesive AUR pare că a găsit o formulă omogenă de echipă de conducere. Doi tineri antreprenori, unul în domeniul construcțiilor, președintele Antonio Popescu și celălalt în transporturi, vicepreședintele Ovidiu Nuică fac și refac organizații. În iunie 2023, s-au constituit structuri locale la Oteșani (coordonator Nicolae Cebuc Florin), Dragoș Robu (Șirineasa), Horezu (Dumitru Gery Bușe), Berislăvești (Lupulețu Vasile), Ionești (Cârstea Silvian), Pietrari (Motea Silviu) și Orlești (Coșerea Nicolae). 

În lunile iulie și august, parlamentarii AUR nu vor fi în vacanță.  Ne propunem să ajungem în 2500 de localități din țară în cadrul programului pe care l-am intitulat „Vara Românilor”. Vom merge peste tot, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Mergem în micile orașe, mergem și în comune, mergem la sate, pentru a prezenta mai multe programe inițiate de AUR.  În cadrul acestui program din această vară, demnitarii AUR îi vor asculta pe români și vor veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă.  Luna aceasta AUR va încheia un turneu pe care l-am desfășurat în toată țară, în cadrul căruia am prezentat în reședințele de județ programul nostru de guvernare – Reconstruim România” – se arată într-un comunicat emis de AUR la nivel central, referitor la activitatea de vară a partidului. 

,,Terminăm anul acesta cu reorganizarea, în mod sigur. Vom intra în 2024 cu toate localitățile acoperite și cu o serioasă competiție internă pentru candidaturi. Un an cu patru alegeri este un examen capital pentru toate partidele. Și ce examen mai bun i s-ar fi potrivit unui partid care vrea să reformeze România? Pentru noi va fi prima dată când participăm la europarlamentare, locale și prezidențiale. Avem doar experiența bună a parlamentarelor din 2020” a spus Antonio Popescu.

,,Cred că nu trebuie să intrăm în păcatul partidelor care, în ultim moment, înainte de campania electorală, recrutează mercenari sau refuzații altor partide. Evident că atunci când ai ocazia să cooptezi un om valoros, încadrat în valorile naționale românești, e bine să o faci indiferent de moment. Dar, de bază, trebuie să fie structurile constante ale partidului. Iar acestea vor fi gata anul acesta și la Vâlcea” a declarat și Ovidiu Nuică.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like