Concertul lui Horia Brenciu dă peste cap planului echipei HCM Râmnicu Vâlcea

 

Conducerea HCM Râmnicu Vâlcea a anunţat că meciul dintre echipa vâlceană şi CSM Bucureşti a fost reprogramat pe data de 25 octombrie 2015. Problema este că la acea dată meciul nu se poate juca în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea pentru că acolo a fost deja programat un concert al lui Horia Brenciu. Astfel, planurile celor de la HCM Râmnicu Vâlcea de a juca împotriva bucureştencelor în faţa propriilor suporteri a fost dat peste cap.

„Datorită programului competițional foarte încărcat al echipei CSM București în Liga Campionilor, care joacă pe 22 octombrie în deplasare cu FC Midtjylland și pe 28 octombrie acasă cu Gyor, programarea inițială a jocului din etapa a VIII-a a Ligii Naționale, HCM Râmnicu Vâlcea – CSM București, din Sala Sporturilor Traian, s-a modificat pentru data de 25 octombrie 2016, de la ora 18,30. În data de 25 octombrie, însă, DJTS Vâlcea, știind programul turului competițional al echipei noastre, a stabilit de foarte multă vreme în Sala Sporturilor Traian un concert Horia Brenciu, programat la ora 19.00.

HCM Rm.Vâlcea a încercat toate variantele pentru ca acest joc să se dispute la Râmnicu Vâlcea în data de 25 octombrie, dar, din păcate, aceste lucru nu a fost posibil. Pentru ca echipa să nu riște depunctarea pentru nedisputarea acestui joc, HCM a reușit să organizeze jocul la aceeași dată și oră stabilite de Federație și Digi Sport, în București, la Sala Polivalentă CFR Rapid – Giulești. Regretăm enorm faptul că jocul nostru nu se desfășoară în Sala Sporturilor Traian, conform programului competițional inițial, fiind conștienți că evenimentul era așteptat de toți suporterii handbalului vâlcean.

Conducerea clubului își cere public scuze iubitorilor de handbal din Vâlcea pentru acest inconvenient, chiar dacă vina nu ne aparține și le mulțumim suporterilor noștri pentru înțelegere” – a anunţat Marian Joița – președinte HCM Râmnicu Vâlcea.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.