Aparatură medicală de ultimă generaţie la UPU Vâlcea

Până la sfârşitul acestui an, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea intenţionează să achiziţioneze aparatură medicală nouă pentru Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea. În acest sens, preşedintele Constantin Rădulescu a aprobat deja strategia de achiziţie a unui ecograf cardiovascular multifuncţional şi a două injectomate. Şeful judeţului consideră că prin achiziţionarea acestor aparate medicale pacienţii care ajuns la UPU vor fi diagnosticaţi mult mai uşor şi mai rapid şi li se va da tratamentul corect pentru afecţiunile de care suferă.
„Aparatura de ultimă generaţie, care urmează a fi achiziţionată până la sfârşitul acestui an, va face posibilă investigarea pacienţilor cu traumatisme toracico-abdominale, instabili hemodinamic şi respirator, care au nevoie de investigaţii specifice, de monitorizări şi tratament. Valoarea estimativă a investiţiei este de 172.000 lei fără TVA, iar achiziţia se va face prin procedură simplificată, online” – susţine preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.