PENIBIL! Analfabetismul e în floare la Primăria Bujoreni!

 

Proaspătul primar al localităţii Bujoreni, Gheorghe Udubae, iese din nou la rampă şi demonstrează, încă o dată dacă mai era nevoie, că este certat rău de tot cu limba română. Nu ar fi totuşi prima dată când jurnaliştii din Vâlcea constată acest lucru, colegii noştri din presă „sancţionându-l” şi în trecut pe Udubae pentru greşelile gramaticale pe care le comite în postările sale de pe Facebook. Dar, să trimiţi o invitaţie la un eveniment al comunei care să conţină erori de scriere şi de gramatică, deja ni se pare mult prea mult.

Nu comentăm că invitaţiile au fost făcute pe un carton de culoare galbenă (trimiţându-ne cu gândul la culorile partidului din care face parte), ci doar că Udubae şi oamenii săi de nădejde din Primăria Bujoreni nu au fost în stare să scrie corect nici măcar numele sărbătorii respective. Astfel, în loc să-i invite pe cetăţeni la sărbătoarea „FIII SATULUI”, primarului îi invită la „FII SATULUI” şi la „Zile Comunei BUJORENI!” (corect ar fi fost „zilele” – n.r.). Şi, în final, ca să fie treaba treabă, în prezentarea geografică a localităţii, se specifică faptul că Bujoreni „include localităţile Bogdăneşti, Bujoreni, Gura Văii, Lunca, Malu Alb, Malu Vârtop şi Olteni”. Adică o localitate care are în componenţă alte localităţi. Incredibil, este o premieră în România ce a reuşit primarul acesta!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.