PREFECTUL de VÂLCEA, nemulţumit de MIZERIA de pe DN 7. Vrea să scoată la muncă asistaţii sociali

La prima sa conferinţă de presă de când a fost numit în funcţie, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, s-a arătat extrem de nemulţumit  de mizeria de pe Drumul Naţional 7, mai exact de prin şanţuri şi de prin parcări. El susţine că a început deja o acţiune de control, dar şi una de ecologizare pe DN 7. De asemenea, cei care tranzitează Valea Oltului şi confundă spaţiile verzi sau parcările cu gropile de gunoi, vor fi sancţionaţi drastic.

„În urmă cu ceva timp, m-am deplasat dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea. De data aceasta am fost foarte atent și am văzut un lucru care displace profund. Dacă mi-a displăcut mie, sunt convins că și celor care se deplasează pe acest traseu le displace mai mult. Și nu mă refer la aglomerație, ci mă refer la mizeria de pe DN 7. La intrare în județul Vâlcea există un monument în formă de <V>. Acest monument este deteriorat și este în mijlocul unor mărăcini, iar în jurul său este o mini-groapă de gunoi. Însă această situație este prezentă pe tot DN 7, de la intrarea dinspre Sibiu  – la Câinenii Mici – și până la ieșire. Sunt câteva localități cu situații mai bune, în sensul că nu este așa multă mizerie. Însă, în partea de nord a județului nu mi-a plăcut deloc. Ca atare, având în vedere că este o acțiune de salubrizare în derulare și au fost controlate 29 de localități, chiar astăzi am stabilit o întâlnire cu cei de la Drumurile Naționale, de la Poliția Rutieră, de la Garda de Mediu, de la Agenția pentru Protecția Mediului, dar și cu primarii din localitățile respective” – a precizat prefectul Marin.

De altfel, nici celelalte două drumuri naţionale care tranzitează Vâlcea – DN 67 şi DN 64 – nu vor fi neglijate. Acţiuni de control şi salubrizare vor avea loc şi pe aceste şosele. Prefectul Florian Marin crede că în fiecare localitate trebuie scoase la curăţenie persoanele care primesc ajutor social fără să presteze nicio muncă.

„Pentru început vom discuta despre problemele de pe drumul național 7, însă același lucru va fi și pentru DN 67 și DN 64. Cred că există o mulțime de asistați sociali, care primesc bani de la primărie și care ar putea să desfășoare activități de salubrizare pe drumurile naționale. Nu cred că este de neglijat nici aportul școlilor, pentru că eu îmi amintesc că nu era nimic jignitor și pe vremea când eram noi în școală să participăm la acțiuni de ecologizare. (…) Cred că ar trebui aplicate şi nişte sancţiuni pentru cei care aruncă gunoaiele pe jos” – a mai declarat prefectul de Vâlcea.

 

 

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.