Primarul Călimăneştiului patronează încălcarea legii informaţiilor publice. Unde e contractul de închiriere a Centrului de la Seaca?

Primarul oraşului Călimăneşti, penelistul Florinel Constantinescu, tolerează şi încurajează o stare de fapt ilegală, la Centrul de Convenţii şi Expoziţii Oltexpo, de la Seaca. Pe 9 septembrie a.c., de pe mail – ul redacţiei publicaţiei Gazeta Vâlceană, a fost trimisă o cerere, conform legii 544/2001, a liberului acces la informaţii publice, pe mail – ul oficial al SC Oltexpo SA (societatea care administrează Centrul Expoziţional). La mai bine de o lună jumătate de la trimiterea cererii, nu am primit din partea Oltexpo nici un răspuns. În prealabil, trimisesem o cerere şi Primăriei Călimăneşti, iar aceasta a răspuns, în câteva zile, că datele pe care le solicităm sunt de competenţa SC Oltexpo. Deci, când este vorba să se ,,spele pe mâini”, instituţia condusă de Florinel Constantinescu se mişcă repede şi pasează responsabilitatea, dar când trebuie să ajute la aflarea unui adevăr atât de important pentru Vâlcea, cum este activitatea Oltexpo, se aşterne liniştea şi la primărie şi la Centrul Expoziţional.

Nici un picior de chinez la Seaca! Administraţia se face că plouă…

La aproape un an jumătate de când NBC Media Bazzar Corporation a semnat contractul de închiriere a pavilioanelor de la Seaca, nici vorbă de vreo activitate la Centrul Expoziţional. Deşi, într-o conferinţă de presă organizată în iulie 2015, omul de afaceri Eduard Ursescu (reprezentantul NBC Media), Florinel Constantinescu şi Gheorghe Păsat (pe atunci preşedintele CJ Vâlcea), anunţau un grafic clar al activităţilor. Urma ca până la finalul verii lui 2015, chiriaşul să facă nişte lucrări de reparaţii, minime şi necesare, pentru că pavilioanele nu mai fuseseră folosite de multă vreme. De asemenea, până la finalul toamnei lui 2015, NBC Media Bazar urma să înceapă activitatea propriu – zisă, prin aducerea la Călimăneşti – Seaca, a unor firme din orientul îndepărtat, care să-şi expună marfa, spre vânzare. De atunci şi până în prezent nu s-a văzut picior de asiatic pe la Călimăneşti. Drept pentru care, în cele două cereri trimise Primăriei Călimăneşti şi SC Oltexpo, am cerut următoarele:

1. O copie a contractului de închiriere a pavilioanelor de la Seaca, semnat de Oltexpo şi NBC Media Bazzar Corporation, dar şi eventualele acte adiţionale, care să modifice înţelegerea iniţială.
2. Situaţia la zi a plăţilor chiriei şi utilităţilor, dar şi copie a facturilor şi ordinelor de plată, care să ateste că NBC Media Bazzar Corporation respectă contractul semnat cu Oltexpo.
3. Situaţia la zi a eventualelor lucrări făcute de NBC Media Bazzar Corporation, iar dacă acestea nu există, vă rugăm să precizaţi în scris.
4. Eventualele notificări pe care Oltexpo le-a trimis NBC Media Bazzar Corporation, prin care respectivei firme i se aducea la cunoştinţă faptul că nu îşi respectă contractul semnat. În cazul în care există, vă rugăm să ne permiteţi accesul şi la răspunsurile chiriaşului.

Primarul se joacă de-a v-aţi ascunselea cu un contract important

Faptul că nu am primit nici un răspuns până acum, deşi, conform legii, ar fi trebuit să primim, nu este doar o notă proastă la capitolul comunicare, pentru administraţia Constantinescu, ci şi o vădită ascundere a adevărului. Ce încearcă să ascundă echipa primarului? Care sunt problemele pe care le are acest contract şi de ce Primăria Călimăneşti, dacă tot este atât de nevinovată cum pozează în diverse comunicate de presă, în care aruncă vina doar pe Eduard Ursescu, nu ia măsurile care se impun? Este adevărat că toată corespondenţa dintre Primăria Călimăneşti, prin SC Oltexpo şi NBC Media, este la directorul economic Georgeta Pripas, tocmai pentru a nu ajunge în mâinile cuiva care ar face-o publică? În mod evident, Constantinescu are ceva de ascuns în ceea ce priveşte acest contract, deşi, în diverse declaraţii publice, dă vina pe Ursescu. Poate instituţiile statului ar putea face lumină în acest caz, fiindcă omul din fruntea administraţiei călimăneştene ascunde contractul de opinia publică, iar pavilioanele de la Seaca sunt la fel de goale ca în vara lui 2015.

foto sus: Florinel Constantinescu si Eduard Ursescu

img_5302

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

One thought on “Primarul Călimăneştiului patronează încălcarea legii informaţiilor publice. Unde e contractul de închiriere a Centrului de la Seaca?

  1. Acest centru expozitional de la Calimanesti-Seaca a reprezentat de la inceput o reala piatra de incercare pentru factorii locali. Se dovedeste a fi foarte dificil sa i se gaseasca o intrebuintare, ceea ce ridica multe semne de intrebare!

Comments are closed.