EXCLUSIV. Coincidenţe stranii în dosarul validării lui Gutău (FOTO)

Dosarul validării mandatului de primar al lui Mircia Gutău va fi judecat de magistratul Andra Marina, care s-a pronunţat în două dosare comerciale ale naşului acestuia, afaceristul Ion Georgescu. În ambele speţe, Georgescu a avut câştig de cauză. Fratele judecătoarei este avocat şi îl apără pe naşul lui Gutău într-un dosar aflat pe rolul Parchetului.

Prin încheierea nr. 15100 din 24 iunie 2008 (foto 1 şi foto 2), în dosarul în care părţile ,,beligerante” erau Ion Georgescu şi Maria Buşe, judecătorul Andra Marina i-a dat câştig de cauză primului. În anul 2015, Maria Buşe a încercat să anuleze, tot prin instanţă, decizia din 2008, iar dosarul 3429/90/2015 (foto 3 şi foto 4) a fost repartizat tot magistratului Andra Marina, care nu a anulat încheierea, susţinând că cererea este neîntemeiată. În prezent, soluţia a fost atacată la Curtea de Apel.

Fratele judecătoarei, avocatul lui Georgescu în dosarul de la Parchet
De asemenea, Maria Buşe i-a făcut o plângere penală lui Ion Georgescu, iar dosarul este pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea (nr. 459/P/2015).
Ninel Georgescu este apărat în acest dosar de avocatul Răzvan Şipoteanu (fratele judecătorului Andra Marina). Dosarele 15100/2008 şi 3429/90/2015 au în vedere litigii strict comerciale între Maria Buşe şi Ion Georgescu. Ion Georgescu (zis Ninel) este naşul lui Mircia Gutău şi a fost condamnat, alături de fostul edil, în dosarul locurilor de joacă, în iunie 2014, de magistraţii Curţii de Apel Craiova, la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare. Judecătoarea Andra Marina se va pronunţa, alături de Alexandru Blejan, privind validarea mandatului lui Mircia Gutău, în fază de apel, mâine, 6 iulie 2016. Decizia celor doi magistraţi va fi definitivă.

Articolul de faţă nu este o acuzaţie la adresa unui magistrat, a cărei probitate morală este în afara oricărei discuţii, ci doar prezentarea unei coincidenţe datorate sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor.

 

foto 1

image

image

image

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.