EXCLUSIV: Poliţistul RUSU de la IPJ VÂLCEA, prins BEAT CRIŢĂ la volan

 

Atitudine inacceptabilă a unui poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, care nu mai departe de zilele trecute a fost prins beat criţă la volan. Este vorba despre Radu Rusu, care-şi desfăşoară activitatea la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Totul s-a întâmplat vineri, 20 ianuarie 2017, în localitatea Băile Olăneşti. Poliţistul Rusu se afla la volanul autoturismului proprietate personală şi era în timpul liber. Din informaţiile pe care le avem, în seara zilei de vineri, el a plecat din Râmnicu Vâlcea spre Băile Olăneşti, iar în localitatea Vlădeşti s-a „şicanat” în trafic cu un alt conducător auto. Acesta din urmă, enervat, a sunat la 112, informându-i pe agenţii de circulaţie cu privire la conflictul în trafic, susţinând că şoferul era agresiv şi furnizând toate informaţiile necesare, inclusiv numărul de înmatriculare al maşinii poliţistului Rusu.

Astfel că,  Radu Rusu – 45 de ani, a fost abordat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Băile Olăneşti şi de cei de la SPR Vâlcea, care au răspuns apelului primit şi care l-au depistat pe colegul lor într-o parcare din staţiune. Agenţii l-au testat cu aparatul etilotest pe Rusu, iar rezultatul a fost unul şocant pentru ei: poliţistul de la Arest avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul a încercat să „dreagă busuiocul”, susţinând că a consumat alcool în timp ce se afla în parcare. Problema este că de la momentul în care a parcat şi până au ajuns agenţii de circulaţie la el s-au scurs doar câteva minute, timp în care, mai mult ca sigur, nu avea cum să se îmbete în halul acela.

Poliţistul Radu Rusu a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, el alegându-se cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Foto: arhivă

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “EXCLUSIV: Poliţistul RUSU de la IPJ VÂLCEA, prins BEAT CRIŢĂ la volan

  1. Asta se cheamă Karma nea’ Rusule… la cat rău ai făcut(inclusiv mie) … era de așteptat . Hai ca mai sunteți câțiva în vechea gașca… Karma va așteaptă

Comments are closed.