FOTO. Grup de consumatori de canabis, prinși în Râmnicu Vâlcea

Cinci persoane care consumau substanțe interzise într-un foișor de pe strada General Magheru, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost depistate de polițiștii locali. Forțele de intervenție au fost solicitate de către un cetățean, deranjat de comportamentul consumatorilor. Incidentul a avut loc în data de 14 noiembrie 2023,

“Echipajul de Intervenție Rapidă s-a deplasat în cel mai scurt timp la locul sesizării, unde a identificat și legitimat un număr de 5 persoane. Observând o atitudine de anxietate exagerată și un comportament anormal, polițiștii locali au procedat la verificarea împrejurimilor foișorului, unde au descoperit trei pachețele de staniol ce emanau un miros înțepător. La un control corporal sumar, echipajul a găsit asupra a doi dintre cetățenii legitimați și o sumă foarte mare de bani, foițe pentru confecționarea țigărilor, precum și un rest de țigară confecționată artizanal, drept pentru care persoanele legitimate au fost conduse la sediul Direcției Poliției Locale pentru o verificare mai amănunțită. La controlul corporal amănunțit efectuat la sediu, asupra persoanelor au fost găsite resturi de fragmente vegetale de diverse culori, care au fost identificate chiar de proprietarul lor ca fiind canabis pentru consum propriu. Echipajul de Intervenție rapidă a înaintat documentele întocmite către Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, împreună cu dovezile găsite la controlul corporal, pentru demararea procedurilor legale” – se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

You May Also Like