Prefectura Vâlcea tolerează orice aberație! Cazul de la Dăești, de manualul absurdului.

În luna ianuarie a acestui an, la Primăria Dăești s-au întâmplat evenimente ce țin mai degrabă de serialul ,,Dosarele X”, decât de administrația publică locală. Fostul primar al comunei, care între timp a fost și consilier personal al primarului, liberalul George Popolan, a devenit viceprimar. Traiectoria administrativă a acestui om este ușor complicată. A devenit primar în 2012, după care a fost destituit din funcție în urma unei decizii a ANI menținută de instanță. Cel căruia i s-au conferit atribuțiile de primar interimar l-a numit consilier personal. Prefectura a atacat decizia și Popolan a fost scos și din funcția aceasta. Este de amintit că formal îndeplinea funcția de consilier al primarului. În fapt, Popolan era numărul unu în primărie, lucru certificat și de materialele de presă ale acestor ultimi ani. Toate succesele administrative sunt prezentate în ample interviuri luate lui Popolan. Discuțiile politice se duc cu Popolan. Discuțiile administrative, în mod concret, tot cu Popolan, chiar dacă formal există altcineva care decide și doar încălzește scaunul de primar. În 2020, pentru că urmează campania electorală și pentru că PNL a venit la putere și a numit prefectul, Popolan a decis să fie numit viceprimar. 

Prefectul se face că nu știe situația

La alegerile din 2016 a candidat pentru PNL la funcția de primar, deși se afla sub interdicție de preluare a mandatului. Dintr-o hibă a legii, Popolan a putut să candideze și a și câștigat. Mandatul nu i-a fost, însă, atribuit tocmai din cauza deciziei ANI. În afară de funcția de primar, liberalul a fost pus și pe lista de consilieri locali pe una din pozițiile codașe. Cum s-a ajuns la aberația prin care a fost ales viceprimar? Toți consilierii de pe listă, până la el, au demisionat, iar el a intrat în Consiliul Local la rând. Prefectura condusă de colegii săi de partid nu a făcut nimic în sensul anulării mandatului de consilier local. Când a câștigat alegerile pentru primărie și a cerut să i se atribuie mandatul, Popolan a renunțat automat la funcția de consilier local pe care ar fi putut s-o ocupe.

,,Vă dați seama că nu știu cazul fiecărui consilier local în parte, dar vă asigur că totul s-a făcut cu respectarea legii” – a declarat prefectul județului, Tiberiu Costea, care pozează în amnezic. În realitate, cazul de la Dăești este de o gravitate uluitoare și nu se repetă în nicio altă comună vâlceană. Deci, care ar fi șansele ca prefectul să nu aibă totală cunoștință de el, așa încât să arunce decizia în sarcina departamentului juridic? 

Popolan: ,,Rămânem prieteni, da?!”

Dialogul telefonic pe care l-am avut cu George Popolan pe subiectul noii sale funcții este halucinant. Îl redăm așa cum a fost, fără să mai facem niciun comentariu. 

Reporter: Am o întrebare legată de funcția de viceprimar…

George Popolan: De?!

R: De funcția de viceprimar. 

G.P.: Păi ce întrebare? Sau ce funcție?

R: A dumneavoastră. 

G.P.: Mda, nu știu despre ce funcție vorbiți dumneavoastră. 

R: Păi nu sunteți dumneavoastră viceprimarul comunei Dăești?

G.P.: Auzi? Hai, te rog eu, lasă-mă cu astea, înțelegi? Vă rog eu, lăsați-mă cu astea! Sunt și eu liniștit, sunt și eu…alea. Lăsați-mă cu astea. Rămânem aceiași prieteni, da?

R: Sigur, rămânem, dar voiam să vă întreb de funcția de viceprimar pentru că știu că este recent făcută alegerea în Consiliul Local. 

G.P.: Ă…te rog frumos, e bine așa, da? Ne vedem și vorbim când vrei tu.

R: Eu aș vrea să vorbim acum.

G.P.: Acum nu pot pentru că nu sunt în localitate. Vorbim altădată cu plăcere. Salut!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like