FOTO-VIDEO: Inca un tanar din Ramnicu Valcea a fost prins cu droguri

 

Jandarmi care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în mun. Rm.Vâlcea(Cartier Ostroveni), au fost direcţionaţi de către dispecerul de serviciu al I.J.J. Vâlcea să se deplaseze în jurul orelor 23:00, pe B-dul Tineretului din Rm.Vâlcea, în zona blocului B5 unde un grup de tineri tulbură ordinea şi liniştea locatarilor din zonă.
Jandarmii au intervenit şi i-au oprit pe tineri, iar asupra unuia dintre ei, au fost găsite, cu ocazia controlului corporal preventiv efectuat, în buzunarul vestimentaţiei, o bilă din folie de aluminiu ce conţinea în interior resturi vegetale de culoare galben-verzui, cu miros înţepător, o foiţă de ţigaretă de culoare maro şi o ţigaretă Kent despre care tânărul le-a spus jandarmilor că e ,,iarba ” şi a primit-o de la o persoană cunoscută pentru ,,consum propriu,,.
Jandarmii au acţionat pentru identificarea acestuia, în persoana numitului S. Cătălin de 25 de ani din Rm. Vâlcea şi i-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii faptei prevăzute şi pedepsită de art. 4, din Legea 143/2000„cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformare, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”.”
Documentele de constatare întocmite de jandarmi şi fragmentele vegetale, găsite asupra tinerilor au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

image image image image image image

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.