Tripletă de top pentru managementul Chimcomplex. Efecte pentru Vâlcea

București, 11 septembrie 2023. Chimcomplex, principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, anunță consolidarea echipei de conducere cu trei profesioniști, cu experiență vastă în conducerea companiilor multinaționale din industrii cheie.
Răzvan Dogărelu preia funcția de Chief Supply Chain Officer cu un mandat de 4 ani. Cu o carieră bogată în domeniul achizițiilor și aprovizionării, finanțelor, inovației, dezvoltării de produse, IT și transformării digitale, Răzvan Dogarelu a adus contribuții semnificative în cadrul unor companii multinaționale active în agribusiness și industria aluminiului. El este un promotor fervent al responsabilității, excelenței operaționale, gândirii inovatoare și strategice, concentrându-se pe dezvoltarea resurselor umane și pe creșterea sustenabilă pe termen lung. Cu studii economice- financiare la ASE București și o diplomă de Master în Administrarea Afacerilor de la WU Business University din Viena, precum și multiple specializări în finanțe, achiziții & negociere, management de proiect, managementul oamenilor și leadership, Lean&6Sigma, Răzvan Dogărelu aduce expertiză solidă și viziune strategică în echipa Chimcomplex.
Călin Pop preia funcția de Chief Commercial Officer (CCO) al Chimcomplex cu un mandat de 4 ani. Aducând cu el o experiență comercială și de management general de peste 30 de ani în companii multinaționale precum P&G, Nestle, Philip Morris și Borealis. Dl. Pop a dezvoltat cu succes piețe noi în Europa și a efectuat restructurări eficiente în companii din domeniul bunurilor de larg consum și chimie. Ca membru activ al Fertilizers Europe, Asociația Europeană a Producătorilor de Îngrășăminte, a contribuit la elaborarea regulamentelor europene pentru industrie și la proiecte europene de importanță majoră legate de piața internațională. Cu o diplomă obținută la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Călin Pop vine cu o viziune amplă și cunoștințe temeinice în domeniul comercial.
Adrian Constantin Volintiru preia funcția de Director Energie pentru un mandat de 4 ani. Cu o carieră profesională extinsă dl. Volintiru a deținut anterior poziția de CEO la Romgaz și a ocupat diverse roluri de conducere în organizații precum Hidroelectrica, Poșta Română și Rompetrol dar și ca Secretar de Stat la Ministerul Economiei și Președinte la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Experiența sa în domeniul gazului natural, energiei și planificării strategice va aduce o perspectivă valoroasă și abilități esențiale pentru echipa noastră.
Acești trei manageri aduc în cadrul Chimcomplex o combinație de experiență, cunoștințe solide și angajament față de excelență. Așteptăm cu nerăbdare contribuțiile lor semnificative și perspectivele valoroase pe care le vor aduce organizației noastre.

Despre Chimcomplex
Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiție de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 milioane de lei

You May Also Like