Vuza a sărbătorit ziua națională pe Aconcagua. Chimia din România, la înălțime!

Omul de afaceri Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex (companie ce a preluat fostul Oltchim Râmnicu Vâlcea) a sărbătorit într-un mod total inedit ziua națională a României. Pasionat de munte, Vuza a pregătit o ditamai expediția. Unde și de ce a escaladat Vuza, descoperiți într-un scurt interviu. 

Dacă la paradă n-ați fost, unde v-ați dus, dl Vuza, de 1 decembrie?

În acest an România și Compania Română de Chimie au decis meargă tot mai sus și să sărbătorească la înălțime! Cred că merită să realizăm ceva remarcabil pentru țară, de aceea, alături de mai multe echipe de români iubitori ai muntelui, am urcat pe cele mai înalte vârfuri montane ale țării și ale lumii. Trei dintre noi au spus “La multă viață în ani, România!” de pe Aconcagua, cel mai înalt vârf al Americii de Sud și de Nord, cel mai înalt vârf din lume după lanțul Himalayan și cel mai înalt vârf al emisferei sudice, de aproape 7000 e metri. Alături de alți doi români, am plecat într-o expediție dificilă, care s-a intensificat progresiv de-a lungul a 14 zile, iar pe 30 noiembrie când a fost programat “Summit Day”, am reușit. Am pornit de la ultima tabără la 2.20 și după o urcare de 12 ore, doar pe gheață, cu colțari, ne-am “unit” cu vârful la ora 14.25. Probleme de respirație, desigur, că au fost, dar ca și chimist, dacă oxigen nu era l-am creat pentru noi :)…așa cum a spus Regele Spaniei lui Cristofor Colomb: “du-te și descoperă Americile, iar dacă ele nu există, Dumnezeu le va crea pentru tine!”

Cum a fost traseul? Ce au făcut colegii dumneavoastră din țară?

A fost un efort fizic masiv și indiferent de piedicile care ne-au apărut în cale, am reușit să ajungem în vârf și ne-am întors în siguranță după alte șapte ore. La fel cum s-a întâmplat și în cazul privatizării Oltchim, de acum cinci ani, proiect în care numai noi credeam. Am trecut de rangerii montani, am evitat să fim întorși din drum, am fost inventivi la ultimul control medical și în pofida vântului care sufla cu 120km/h și a celor -24 grade ne-am atins obiectivul. În același timp, în România, o echipă de 30 de colegi de la Chimcomplex au arborat steagul național pe Vf. Moldoveanu la 2.544m, în plină iarnă. A fost dificil și pentru ei, deoarece în Făgăraș a nins mult, în ultima săptămână, dar și-au creat singuri potecă până sus și au izbândit. Într-o țară în care mulți au uitat să fie români, noi, cu voința și dedicarea noastră, sperăm să facem diferența.

Înainte de expediție, ați invitat și alte companii să procedeze la fel. S-au mai alăturat și alții la acest mod inedit de sărbătorire?

Alte companii antreprenoriale românești și asociații mi-au susținut inițiativa și au arborat steagul României în Alpii Austrieci și Kilimanjaro. Cinste lor! Chimcomplex a reușit să depășească toate obstacolele și a devenit liderul industriei chimice românești. Puțini știu că de Ziua Națională, Chimcomplex sărbătorește cinci ani de când a achiziționat activele Oltchim, pe care l-a salvat de la faliment, creând apoi compania CRC (Compania Română de Chimie) și că logoul este inspirat chiar de acest eveniment. El prezintă cum primul hexagon a fuzionat cu al doilea hexagon (care erau siglele istorice ale Chimcomplex și Oltchim) și au devenit numărul unu în chimiei, chiar în ziua în care România sărbătorea 100 ani. Aceaste expediții simbolizează forța, determinarea și capacitatea Chimcomplex de a depăși orice obstacol, indiferent cât de dificil ar fi prezentul.

Vă invităm să veniți pe 24 ianuarie la Iași pentru a sărbători împreună “Mică Unire” unde noi, Chimcomplex vă asigurăm o “cină de poveste”! Detaliile logistice vă vor fi trimise în privat. Aici vom urca doar treptele spre restaurant.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like