FOTO. ACCIDENT în RÂMNICU VÂLCEA provocat de un taximetrist beat. Circula pe contransens

Un taximetrist din Râmnicu Vâlcea, care circula pe contransen, a fost urmărit în trafic de polițiști, iar în final a provocat un accidenr rutier. Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 02.00, în timp ce taximetristul se afla în timpul său liber. Numai că, omul s-a urcat beat criță la volan și a avut ghinionul să dea peste o patrulă de Poliție aflată în trafic.

„La data de 29 septembrie a.c, în jurul orelor 02:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au observat pe bld. Tineretului un autoturism ce circula pe sensul opus de mers.

Polițiștii au plecat în urmarirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, conducătorul autoturismului continuându-și deplasarea până pe strada Cloșca, unde a pierdut controlul volanului și a lovit o țeavă de gaze.

Conducătorul autoturismului a coborât imediat cu intenția de a fugi, însă acesta a fost prins și imobilizat de polițiști.

În urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul că, conducătorul autoturismului este un tânăr de 25 de ani, din Ramnicu Vâlcea.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemiei de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele acestuia au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

La această activitate au participat și polițiști din cadrul Biroului Rutier” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like