În urmă cu puțin timp: ACCIDENT MORTAL într-o comună din Vâlcea. Victima avea 60 de ani

UP DATE ora 21.25
„Pompierii vâlceni au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Drăgoești. S-au deplasat de urgență forte din cadrul Punctului de Lucru Dobroteasa și al Detașamentului de Pompieri Drăgășani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitara. În urma impactului au rezultat cinci victime, dintre care una, din nefericire, a fost declarată decedată. Celelalte patru persoane au fost transportate la spital. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, ne-au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea.
___________________________________________________________________

UP DATE ora 20.45
Persoana decedată se numește Nicolae Cojocaru, cunoscut de către amici drept Nicu al lui Guță. Era de profesie electrician și instalator. Un om respectat în comunitatea din Drăgoești. Se pensionase de puțin timp.
Victima conducea un Volkswagen Passat și s-a lovit frontal cu o dubă.
Echipajele ISU se află la fața locului.
___________________________________________________________________

În această seară de vineri, 9 februarie, în jurul orei 20.00, pe drumul județean din comuna Drăgoești s-a produs un grav accident rutier. Un autoturism s-a ciocnit cu o camionetă, mașina de tonaj mai mic (autoturismul) fiind aruncată în rigola de pe marginea drumului. Cel puțin o persoană este rănită. Din informațiile noastre un bărbat ar fi deja decedat! Persoana decedată, un bărbat, avea 60 de ani, ieșise la pensie de puțin timp. Mai multe echipaje au ajuns în aceste momente la locul accidentului!

Vom reveni cu informații!

You May Also Like