NEREGULI! Sucuri oprite de la comercializare din magazinele din Vâlcea

 

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Vâlcea au plecat la „vânătoarea” agenţilor comerciali care nu respectă legislaţia în vigoare. Controalele efectuate recent s-au adresat comercianţilor care nu respectă conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe. Astfel, au fost controlaţi 22 operatori economici, iar la 10 dintre aceştia au fost constatate deficienţe. Ca urmare, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, din care şase amenzi în valoare de 13.000,00 lei şi trei avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. Au fost dispuse şi măsuri de oprire temporară de la comercializare a 286 litri de băuturi răcoritoare şi sucuri din fructe în valoare de 658 lei până la remedierea neconformităţilor constatate.

„În urma controalelor efectuate, printre neregulile depistate s-au constatat următoarele: inscripţionarea incorectă a denumirii sub care se vinde produsul, înscrierea incompletă a listei ingredientelor, lipsa înscrierii pe etichete a atenţionării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” în cazul menţionării în lista ingredientelor a coloranţilor, înscrişi în Anexa V la Reg.(CE)nr.1333/2008 privind aditivii alimentari: E102-tartrazina, E104- gelben de chinolină, E110-galben portocaliu, E122-carmoizina, E124-roșu ponceau 4R, E129-roșu allura. De asemenea, s-a depistat lipsa înscrierii categoriei şi a denumirii specifice sau codul numeric CE a aditivilor utilizaţi în fabricaţie, lipsa inscripţionării datei durabilităţii minimale, elementele de identificare – caracterizare netraduse sau traduse incorect  în limba română, neafişarea preţurilor în mod vizibil şi lizibil” – precizează jurnaliştii de la jurnalvalcean.ro

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.