Majoritatea infracțională PNL – USR s-a opus încă o dată legii și cetățenilor din Râmnicu Vâlcea

Ședința de astăzi, 15 ianuarie, a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea nu a ieșit din tiparele lunilor care au trecut de la alegeri. Conform aceluiași scenariu, majoritatea PNL – USR a blocat activitatea în Râmnic, motivând fantasmagorii și încălcând legea. La unul din punctele de pe ordinea de zi trebuia votată alocarea excedentului bugetar către investițiile în curs de desfășurare. Marii specialiști financiari ai PNL – USR au preconizat că Primăria Râmnicu Vâlcea va termina anul fiscal 2020 cu un deficit de aproximativ 10 milioane de lei. Stupoare! Conform cifrelor și calculelor, Primăria are un excedent de 4,78 milioane lei. Primarul poate propune consiliului în ce scopuri să poată fi folosit excedentul bugetar, dar doar în limitele legii. Iar Legea 273/2006 a finanțelor publice locale lasă trei posibilități de folosire a excedentului: pentru acoperirea eventualului deficit (nu e cazul de față, primăria neavând deficit), pentru cheltuieli de dezvoltare și pentru acoperirea temporară a golurilor de casă. De asemenea, prin Ordinul ministrului Finanțelor din 15 decembrie 2020 (la data respectivă această funcție fiind încă ocupată de actualul premier Florin Cîțu), se reiterează cele trei posibilități date de lege. Ținând cont de cele două acte normative, primarul Mircia Gutău a propus consilierilor ca excedentul din anul 2020 să fie alocat cheltuielilor de dezvoltare. Trebuie menționat că responsabilul construirii bugetului local este primarul. Gutău și-a respectat prerogativele pe care le are prin funcție, încadrându-se în lege. Deși edilul – șef a încercat timp de o oră să convingă, plenul majoritar PNL – USR a respins proiectul pe motiv că ,,nu este precizată în mod expres destinația excedentelor.” 

Argeșanu vs. Crăciunescu, plus încă un ,,scurtcircuit” în alianța de dreapta 

A intervenit și consilierul pesedist Gheorghe Mihăilescu pentru a le explica peneliștilor și useriștilor că este prerogativa primarului și că legea este clară în acest sens. Mai ales că există și un ordin al ministrului lor, ajuns între timp premier. Consiliera ecologista Irina Argeșanu a încercat să-i înmâneze personal ordinul cu pricina consilierului Grigore Crăciunescu (președintele de ședință). Gestul a reprezentat un răspuns la o jignire a lui Crăciunescu din timpul ședinței de comisii. Cei doi sunt colegi în Comisia Juridică, iar când s-a dezbătut avizul pentru punctul de pe ordinea de zi care viza excedentul, Argeșanu a făcut trimitere la Ordinul ministrului. Crăciunescu, vizibil pus într-o situație grea, i-a replicat acesteia că ,,joacă la cacealma”. În plen, când avocata a vrut să-i arate că Ordinul e real, nu e o cacealma, Crăciunescu s-a repliat și a spus că știe despre acest act normativ și a refuzat-o cu un gest bădăran, incalificabil, dându-i cu mâna peste foi.

Într-o altă ședință de comisie, la Învățământ, avizul nu s-a putut da deloc. Consiliera liberală Narcisa Stan, la fel ca Andreea Rădulescu acum trei săptămâni, nu a mai putut îndura politica de blocaj și refuz instituită de Pîrvulescu și s-a abținut. Pentru că o comisie este formată dintr-un număr impar, iar dreapta nu a avut majoritate prin abținerea Narcisei Stan, votul a fost egal și avizul nu s-a dat. Virgil Pîrvulescu a avut o intervenție pe subiect, citind toată Legea 273/2006 a finanțelor publice și cerând insistent contractele pe care vrea să le plătească Mircia Gutău din excedentul bugetar. 

Useriștii ar ceda în favoarea cetățenilor, dacă i-ar lăsat Pîrvulescu 

Finalul ședinței a însemnat o oarecare apropiere, cel puțin din punct de vedere al comunicării, între edilul – șef și consilierii USR. Este al doilea semnal pe care consilierii useriști îl dau, arătând voalat că nu mai pot continua politica bezmetică și ilegală în care sunt antrenați de liberali. Gutău a povestit discuția pe care a avut-o cu noul deputat de Vâlcea, useristul Marin Lazăr, care l-a asigurat pe primar de susținere pentru proiectele cu adevărat bune pentru municipiu. Useriștii din sală și-au reiterat poziția agresivă față de secretarul Ionuț Didoiu, spunând că acesta nu le avizează de legalitate încercările de convocare a ședințelor locale. Didoiu, calm ca de obicei, le-a răspuns că o convocare de ședință nu se face după ureche, ci prin respectarea Codului Administrativ. Ba chiar a invocat o discuție de trei ore între el și reprezentanții PNL – USR în care le-a explicat în detaliu ce au de făcut dacă vor să organizeze o ședință de consiliu și să inițieze o ordine de zi. Gutău a încercat să arbitreze contrele Didoiu – USR spunând că nu îi poate impune secretarului nimic, dar că invită grupul condus de Andrei Gheorghiu la discuții pe teme administrative. 

După ședință, Mircia Gutău a mai rămas cu cei trei consilieri ai USR la discuții neoficiale, în sală, încercând să le explice că alocarea excedentului trebuie votată în consiliu. Cel mai probabil, primarul nu va întocmi plângeri penale pentru fiecare dintre consilierii care au încălcat astăzi legea, dar va încerca să mai organizeze o ședință săptămâna viitoare, cu același punct pe ordinea de zi. Dacă și atunci își vor căuta cu lumânarea drum la Parchet, sfidând legea și pe cetățenii care i-au trimis în Consiliul Local…

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like