Șova și Bălan, închisoare pentru CET Govora. Decizia nu e definitivă

Condamnări în dosarul CET Govora. Fostul senator Dan Şova și fostul director al Centralei, Mihai Bălan, au primit miercuri, 17 noiembrie 2021, pedepse la închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă. Astfel, Șova a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în timp de Bălan a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Reamintim că cei doi inculpați au mai fost condamnați în iunie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dan Șova a primit trei ani de închisoare, iar Mihai Bălan a fost trimis să presteze muncă în folosul comunității. Însă, acea sentință a fost anulată în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, care a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Ulterior, dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Bucureşti, iar rejudecarea se pare că nu le este favorabilă în procesul pe fond.

Vedeți aici minuta instanței:

http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=100000000319221&id_inst=2

Acuzațiile DNA…

În ianuarie 2016, Dan Șova (pe atunci senator PSD) și Mihai Bălan (fost director general al CET) au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, respectiv abuz în serviciu în formă continuată.

„În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. Astfel, în urmă demersurilor întreprinse de inculpatul Șova Dan-Coman pe lângă Bălan Mihai, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societățîi respective”, se arată în rechizitoriul întocmit atunci de procurorii DNA.

Procurorii notează că „încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrală de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea 6 juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați”.

În acest mod, Mihai Bălan a fost acuzat că a produs un prejudiciu CET Govora în valoare de 1.301.410 lei, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.

Conform rechizitoriului, Dan Șova i-a spus denunțătorului că îi poate asigura încheierea respectivului contract de tip „abonament lunar”, în valoare de 10.000 de euro/luna, și a pretins, la rândul sau, jumătate din suma lunară. Contractul s-a încheiat în decembrie 2011, pe o perioada de 1 an.

„În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În aceeași perioada, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare luna, prin intermediar, la puțîn timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora”, se mai arată în comunicatul DNA.

În decembrie 2012, contractul s-a încheiat, iar Mihai Bălan nu mai era în funcție. Contractul a fost reluat în mai 2013, după ce Bălan a redevenit director general.

„În cea de-a două perioada contractuală, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro. Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București. CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei”, se mai arată în comunicatul DNA.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like