LIDER de SINDICAT din ÎNVĂŢĂMÂNT, PORTAVOCEA lui Dragnea (PSD) la VÂLCEA

Moment absolut penibil în finalul şedinţei cu directorii şcolari din Vâlcea ce a avut loc zilele trecute în municipiu. Preşedintele Sindicatului Personalului din Învăţământul Preuniversitar (SPIP) Vâlcea, Florin Popa, a făcut-o lată în momentul în care s-a dus la microfonul de pe scenă şi a început să fie portavocea pesediştilor sau, mai precis, a lui Liviu Dragnea. Asta în condiţiile în care şedinţa a fost prezidată impecabil de inspectorul general şcolar, fără nicio influenţă politică, ci discutând doar teme profesionale.

Directorii şcolar prezenţi în sală nu au reacţionat foarte bine la intervenţia liderului de sindicat SPIP Vâlcea, imediat începând să se audă rumoare din sală, semn că discuţiile despre oamenii politici şi promisiunile lor deşarte nu-şi aveau rostul acolo. Singura care zâmbea mândră când a auzit numele şefului său de partid din PSD a fost Adina Dobrete, inspectorul şcolar de management. În rest, toată lumea era jenată şi nemulţumită în acel moment.

„Biroul operativ al Federaţiei noastre s-a întâlnit cu domnul preşedinte al PSD Liviu Dragnea şi avem promisiunea că vom primi integral sumele pentru restanţele de la hotărârile judecătoreşti. Aşa că am rugămintea pentru doamnele şi domnii contabili să calculeze integral aceste sume pentru că nu trebuie să ceară numai sumele corespunzătoare unei anumite tranşe, ci trebuie să ceară sumele toate. Tot conducerea operativă a sindicatului nostru a ridicat domnului Dragnea şi problema acordării voucherelor de vacanţă. Ni s-a promis că în primul trimestru al anului viitor vom primi aceste vouchere. (…) Am ridicat problema circuitului banilor pentru salarii şi ni s-a promis că se va schimba legea” – a spus liderul de sindicat Florin Popa, care imediat a fost contrat de vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor din Învăţământ Vâlcea, Tiberiu Pană.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.