ŞCOALĂ PROFESIONALĂ specială, cu predare în limba germană, în RÂMNICU VÂLCEA

 

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a dezvăluit zilele trecute că instituţia pe care o conduce a încheiat un parteneriat cu o firmă din Germania pentru crearea unei şcoli profesionale specială cu predare în limba germană. Această şcoală va face parte din viitorul campus şcolar ce va fi înfiinţat la Liceul „General Magheru” din Râmnicu Vâlcea, campus ce va fi dotat şi modernizat cu fonduri europene.

„Suntem într-o fază avansată pentru a atrage fonduri europene în vederea realizării unui campus pentru şcolile profesionale. Acest lucru nu înseamnă că se vor desfiinţat şcolile profesionale, ci din contră. Vom avea un campus şi ne-am orientat la General Magheru, pentru că este teren mai mare, în aşa fel încât cei care fac şcoala profesională să aibă condiţii excelente pentru a se pregăti. Zilnic sunt zeci de solicitări pentru meseriaşi şi, de aceea, doresc foarte mult ca şi în Râmnicu Vâlcea să existe acest sistem de învăţământ profesional şi să iasă de pe băncile şcolii meseriaşi buni. Suntem într-un parteneriat cu o firmă din Germania, pentru a crea, după modelul celor de la Braşov şi Sibiu, a unei şcoli profesionale specială care să vină cu predare în limba germană şi limba română. Astfel, cei care vor absolvi o astfel de şcoală să poată avea contracte şi în străinătate şi să rămână şi în ţară. Voi investi în tot ceea ce înseamnă învăţământ în municipiul Râmnicu Vâlcea” – a declarat Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.