NEWS ALERT: Decizia judecătorilor în cazul afaceristului vâlcean VIRGIL COVERCĂ…

 

Acuzat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere de arbori, furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea şi dare de mită, omul de afaceri vâlcean Virgil Covercă a fost trimis, preventiv, în spatele gratiilor. El deja se află de aproape 30 de zile în arest, însă miercuri seara, 9 noiembrie 2016, magistraţii Tribunalului Argeş au luat decizia de a menţine arestarea preventivă şi a-l ţine pe Virgil Covercă încă 30 de zile în închisoare. De altfel, aceeaşi hotărâre a fost luată şi în privinţa angajaţilor omului de afaceri Nicolae Eriţoiu – directorul firmei Forestcov şi Adriana Huidu – contabila şefă.

„Admite propunerea formulată de Ministerului Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti şi în consecinţă prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpaţilor: Covercă Virgil, Eriţoiu Nicolae şi Huidu Adriana, în prezent toţi aflaţi în arestul IP Vâlcea, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.11.2016, până la data de 11.12.2016, inclusiv. În baza art. 275 alin 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 35 de lei reprezentând 1 din onorariul apărătorului din oficiu, avocat Drăghiciu Emilia, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi , 09.11.2016” – se arată în minuta instanţei.

Mai trebuie precizat că încă 12 suspecţi din acest dosar se află sub control judiciar, fiind vorba de unii dintre copiii şi soţia omului de afaceri, dar şi alţi angajaţi ai firmei Forestcov.

Povestea infracţiunilor comise de clanul Covercă…

Descinderile la locuinţele şi firma clanului Covercă, din localităţile Păuşeşti Otăsău şi Râmnicu Vâlcea, au avut loc în data de 12 octombrie 2016. Percheziţii în acelaşi dosar au mai avut loc şi în Argeş, Constanţa, Teleorman, Maramureş, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Alba, fiind vorba de o grupare infracţională ce îşi întinsese destul de mult „tentaculele”.

Procurorii DIICOT Piteşti au dezvăluit că începând cu anul 2011, omul de afaceri vâlcean Virgil Covercă, administrator firmei Forestcov SRL ce avea ca obiect principal tăierea şi rindeluirea lemnului, a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni. La grupul infracţional organizat au aderat mai mulţi angajaţi ai societăţii comerciale administrate de către suspect, precum şi alte persoane ce au avut şi/sau au relaţii comerciale cu respectiva societate.

„S-a reţinut că în perioada 2014-2016, suspectul C.V. a coordonat activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupului infracţional organizat, referitoare la tăierea fără drept de arbori, la sustragerea de material lemnos, la transportul, la primirea materialului lemnos, la prelucrarea materialului lemnos, la valorificarea materialului lemnos, la vânzarea utilajelor, a cherestelei, precum şi la însuşirea de sume de bani din gestiunea societăţii comerciale. Activităţile infracţionale au fost desfăşurate de către angajaţii societăţii sub coordonarea administratorului, în funcţie de activitatea pe care o desfăşurau în cadrul societăţii.

În cazul tăierilor ilegale, suspectul C.V. le trasa sarcini echipelor de exploatare în sensul ascunderii urmelor de tăiere ilegală (folosirea vopselei de culoare roşie ce trebuia aplicată pe alţi arbori, după ce arbori anterior semnaţi de către organele silvice erau tăiaţi, scoaterea cioatelor aferente arborilor tăiaţi ilegal). Ulterior lemnul era prelucrat în cadrul unei fabrici din judeţul Vâlcea şi apoi transportat  în Portul Constanţa pentru export către ţările arabe.

Din punct de vedere contabil, cheresteaua a fost subfacturată în cadrul unui circuit format din 4 societăţi comerciale, diferenţa de bani nefiscalizată fiind însuşită de către membrii grupului infracţional. De asemenea, anumite societăţi din cadrul circuitului economico-financiar au beneficiat şi de sume foarte mari, cu titlu de rambursări de T.V.A..

Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată, a fost stabilit la o valoare de aproximativ 4.000.000 de euro. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate  documente contabile, 5 laptopuri, 6 HDD-uri, suma de 362.335 lei, bijuterii din aur 100 de piese, 5 ceasuri din aur şi suma de  7600 euro” – susţin procurorii.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “NEWS ALERT: Decizia judecătorilor în cazul afaceristului vâlcean VIRGIL COVERCĂ…

  1. Daca groparul padurilor din Valcea si nu numai , ar vorbi atunci , sigur , pe multi ar desconspira.
    Hotia , ajunsa la rang de politica de stat in Romania , atinge cote alarmante in toate domeniile si Institutiile statului. Curios este ca , nimeni nu doreste sa cerceteze averile celor veniti in trening la numire si care acum etaleaza case, masini si tinute de la firme de top.
    Aceasta chiar arata hotie nu bun simt , adr cine sa cerceteze cind toti sunt o apa si-un pamint. Ce nu stiu astia este ca tot in pamint vor ajunge si nu vor lua nimic cu ei. Decit ocara si dezaprobiul celor pe care acum ii dispretuiesc.
    Acesta este rezultatul promovarilor pe criterii politice a celor pe care toti ii vor a manipula. Regretabil dar , acesta este adevarul.

Comments are closed.