Barna Ilie – gaură pustie! USR, falimentul votului moral.

Dezvăluirile Rise Project care îl vizează pe Dan Barna, candidatul USR la alegerile prezidențiale, au relevat încă odată că oamenii noi au metehne vechi. Aparatul de propagandă, din ce în ce mai slab, al USR o ține precum cucul cântecul că dezvăluirile nu implică fapte penale. Așa o fi! Însă implică fapte morale de o gravitate uriașă. Cum adică, Barna s-a îmbogățit în timp ce alții, care aveau contract de consultanță cu el, falimentau?! Dacă despre Liviu Dragnea s-a spus printr-un inept slogan că a furat de la copii, la Barna situația e mai delicată. S-a îmbogățit de pe urma persoanelor cu dizabilități. 

Sper să fie clar pentru toată lumea că scorul din 26 mai al USR n-a avut legătură nici cu profesionalismul, nici cu așa zisa competență. A fost un vot MORAL contra unei clase politice reprezentată în special de partidul numărul unu al ultimilor ani, PSD. Contra PSD – ului s-a votat la europarlamentare, iar voturile useriștilor au fost voturi MORALE. Chiar dacă nu sunt fapte penale, așa cum urlă useriștii rupându-și hainele de pe ei, dezvăluirile Rise Project l-au dezbrăcat pe Barna de principala sa armură: cea MORALĂ. L-au arătat lumii drept un IMORAL financiar, un profitor. Liderul USR are un grup captiv, radical, cu un comportament de sectă, care îi va rămâne alături orice ar fi. Însă nu doar acest grup l-a dus la 22%. USR a fost votată de nemulțumiții care nu votau până acum și care nu sunt înscriși în vreun partid. Pe ei riscă să-i piardă Barna din cauza IMORALITĂȚII lui financiare. Iar dacă îi va pierde, va lua 10%. 

Răspunsul dat de prezidențiabilul USR, anume că tot la fel de bine l-am putea certa pe Gică Hagi că n-a dat gol de fiecare dată, emană prostie. Următorul răspuns, potrivit căruia Barna se așteaptă ca toți contracandidații lui să fie ținta unor asemenea anchete, îl mai dezbracă de-o haină. Cea a inteligenței afișate. Aproape că răspunsurile sale au un efect mai dur ca dezvăluirile în sine. Cam acesta este Dan Barna, candidatul USR la prezidențiale, un om care suferă de gigantism fizic și de nanism politic. 

Dezvăluirile Rise Project pot fi citite aici: https://www.riseproject.ro/articol/adevarul-despre-dan-barna/

Foto: Barna, flancat de șefa USR București, Roxana Wring, informatoare dovedită a Securității și de Ana Ciceală, membru în biroul național al partidului, administratorul unei societăți tăietoare și exportatoare de păduri. 

Nanism – numit și nanosomiemicrosomie sau hiposomie este o afecțiune medicală care se caracterizează printr-o statură cu mult inferioară celei medii.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like